Guvernul României a decis livrarea unui ajutor financiar pentru ei. Însă, trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a intra în posesia banilor.
Persoanele vulnerabile din țara noastră vor primi un ajutor financiar din partea autorităților, bani care să le acopere o parte din cheltuielile pentru masa de sărbători.
Valoarea acestor vouchere sociale poate varia, dar cea mai mare nu va depăși suma de 125 de lei. Însă, există anumite condiții pentru a putea primi banii.
În primul rând, românii trebuie să fi împlinit deja vârsta de 60 de ani, iar singura lor sursă de venit să nu treacă de 1.450 de lei în fiecare lună. De asemenea, venitul lor net musai să fie maximum 1.281 de lei. Dacă suma este cuprinsă între această valoare și 1.450 de lei, tichetul social scade la 75 de lei.
Mai mult, românii care se confruntă cu un handicap grav și dețin certificatul care atestă acest lucru vor beneficia de un ajutor financiar în valoare de 125 de lei, în această iarnă. În plus, persoanele care au un venit minim de incluziune vor putea primi acești bani, dar numai dacă se încadrează în cerințele Legii nr. 196/2016. Ajutorul financiar urmează să fie oferit în cursul lunii decembrie, la timp pentru ca românii să poată folosi banii pentru cumpărăturile de sărbători, potrivit romaniatv.net.
Banii urmează să fie distribuiți din 9 decembrie 2024, iar până duminică, 17 decembrie, vor ajunge la români prin intermediul serviciilor poștale. Pentru a beneficia de ajutorul financiar oferit de Guvern, românii eligibili pentru acești bani trebuie să depună o cerere până pe 6 noiembrie.
Dosarul trebuie să includă cuponul de pensie, în cazul pensionarilor, actul de identitate, atât copie, cât și original, sau, unde este cazul, certificatul de handicap.
(Foto: Getty Images)
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024