Anunțul a fost făcut de Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani.
Alocarea financiară a fost făcută în ședința de Guvern care a avut loc miercuri.
Vor primi bani prin Hotărâre de Guvern toate cele 78 de primării din județul Botoșani.
Dan Nechifor, prefect județul Botoșani
„Au fost alocate pentru unitățile-administrativ teritoriale din județul Botoșani suma de 12,162 milioane de lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului, măsuri de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoanele adulte cu handicap, cămine pentru persoane vârstnice.”
De asemenea, primăriile au primit fonduri și pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora dar și pentru naveta elevilor.
Dan Nechifor, prefect județul Botoșani
„Încă o sumă a fost alocată unităților administrativ-teritoriale. Este vorba despre sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, sume care se acordă prin decizia șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani. Este vorba despre finanțarea gratuității acordate elevilor la transportul public local și metropolitan rutier, precum și sume pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav. Este vorba despre acea cotă de 50%, pe care UAT-urile ar trebui să o suporte din bugetul local pentru plata însoțitorilor persoanelor cu handicap.”
Suma totală pentru acest capitol a fost de 12,436 de milioane de lei și a fost repartizată către 65 de primării.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile