Decizia vine în contextul în care multe dintre spitalele dedicate îngrijirii celor cu SARS-COV-2 au locurile ocupate.
Este vorba de medicii de familie. Suma pornește de la 100 de lei. Tot ce trebuie să facă este să monitorizeze bolnavi cu SARS-COV-2.
În condițiile unui sistem de sănătate suprasolicitat, există riscul ca în orice moment să se ajungă la o criză a locurilor în spitale. Din acest motiv, Ministrul Sănătăţii vrea ca asimptomaticii şi cei cu forme uşoare ale bolii să nu se mai interneze, ci să rămână sub supravegherea medicilor de familie, care vor fi plătiţi.
Ministrul Sănătăţii vrea să îi implice oficial pe medicii de familie în tratarea celor cu SARS-COV-2. Doctorii ar trebui să îi monitorizeze pe cei care au virusul, dar sunt asimptomatici. Aceştia nu ar mai ajunge în unităţile sanitare pentru analize atunci când află că sunt pozitivi. Pot face însă programări pentru investigaţiile paraclinice.
Bolnavii care au simptome, dar nu suferă de alte afecţiuni, vor merge la spital şi după ce li se fac analizele se întorc acasă. Tot medicii de familie îi vor urmări şi pe ei.
Singurii care merg la spital şi rămân internaţi sunt cei care au simptome, dar şi alte boli.
În cadrul unei videoconferinţe la care au participat reprezentanţi ai ministerului sănătăţii şi medici de familie s-au pus la punct detaliile.
Doctorii de familie ar putea primi în jur de 100 de lei pentru monitorizarea unui bolnav cu SARS-COV-2.
Dana Ştefana Popescu, reprezentanta SNMF, a arătat, potrivit știrileprotv.ro, că din luna aprilie s-a făcut un model de consultație a pacienților pozitivi la domiciliu.
„Identificăm anumiţi parametrii: temperatura, frecvența respiratorie, valori tensionale”, a spus ea.
Decizia ministrului Sănătăţii vine în contextul în care multe dintre spitalele dedicate îngrijirii celor cu SARS-COV-2 au locurile ocupate.
Virgil Musta, medic primar Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara, a arătat că deja nu mai sunt locuri în spitale.
„Acum a început lumea să dorească să se interneze şi să fie speriată, dar din păcate noi avem o problemă nu le mai putem asigura aceste locuri. Mai sunt spitalele de suport care mai au 1-2 locuri pentru formele mai uşoare, pentru formele severe avem o mare dificultate”, a punctat el.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024