Poliția Română atrage atenția cu privire la faptul că înșelătoriile prin trading scam au devenit din ce în ce mai răspândite în contextul investițiilor în criptomonede și pe piața de capital din România. Aceste fraude sunt elaborate și adesea par foarte convingătoare, ceea ce le face greu de detectat de către persoanele vătămate. Scopul acestor înșelătorii este de a sustrage sume mari de bani de la victime (investitori neavizați), promițându-le câștiguri mari și rapide.
Această înșelăciune exploatează numele companiilor românești, larg cunoscute, în care populația are încredere și care cu greu pot falimenta.
Anunțurile sunt vizibile pe rețelele de socializare și promit câștiguri uriașe pentru cetățenii care investesc în acțiunile companiilor, câștiguri care nu sunt fezabile. În unele cazuri, în reclame sunt folosite imaginile unor celebrități. Utilizatorii care accesează aceste reclame sunt redirecționați către un site fals, care imită paginile oficiale ale companiilor cunoscute, fiind astfel convinși să își introducă datele de contact. Ulterior, persoanele sunt abordate de un presupus reprezentant al companiei.
Majoritatea victimelor sunt persoane vârstnice, mai puțin familiarizate cu tehnologia. Autorii le cer acestora să instaleze aplicații de acces la distanță, sub pretextul de a facilita procesul investițional.
Odată obținut accesul, autorii pătrund în aplicațiile bancare ale victimelor, sustrăgând economiile acestora și, în unele cazuri, contractând credite în numele lor. Acest tip de fraudă a lăsat mulți pensionari fără economii și cu datorii substanțiale pe termen lung.
Un exemplu de astfel de anunț: „În ianuarie 2023, Parlamentul a mandatat compania... să creeze un proiect prin care cetățenii să poată folosi resursele naționale, susținute de companie, pentru a asigura un nivel de trai de calitate. Oricine poate începe să investească cu 1.200 RON, cumpărând acțiuni la companie și poate începe să câștige de la 10.000 RON în fiecare lună”.
Așadar, utilizatorii sunt îndemnați să investească 1.200 de lei, cu promisiunea unui câștig de 10.000 de lei pe lună. Mai mult, așa-zișii câștigători povestesc cum au primit sume de bani uriașe.
Acțiunile la diverse companii, atât locale, cât și din străinătate pot fi achiziționate numai prin intermediul unui broker/intermediar.
Mai jos găsiți lista pusă la dispoziție de Bursa de Valori din București cu toți intermediarii autorizați și top 10 intermediari, în funcție de valoarea tranzacționată pe lună și pe an, prin intermediul cărora se pot achiziționa acțiunile la companiile românești.
https://m.bvb.ro/Intermediaries/ListOfIntermediaries/GeneralIndex - toți intermediarii.
https://m.bvb.ro/Intermediaries/ListOfIntermediaries/TopOfIntermediaries - top intermediari.
Achiziționarea de acțiuni la diverse companii românești sau din străinătate poate aduce un surplus financiar investitorului, dar, în același timp, în funcție de momentul investițional și în cazul în care nu sunt cunoscute principiilor de utilizare a pieței de capital, se pot acumula pierderi financiare pentru investitor.
Totodată, investițiile în active mobiliare trebuie alese în funcție de apetitul la risc al fiecărei persoane, motiv pentru care recomandăm ca alegerile investiționale să fie efectuate după implementarea unor cunoștințe financiare dobândite prin urmarea unor cursuri, studierea unor cărți de specialitate sau după apelarea la un specialist.
Un consultant financiar este un profesionist specializat în oferirea de sfaturi și soluții personalizate pentru gestionarea eficientă a finanțelor personale. Acesta analizează situația financiară a clienților, identifică obiectivele acestora și dezvoltă strategii pentru a le atinge.
De asemenea, în cazul în care nu aveți cunoștințe minime despre tranzacțiile de pe piața de capital, vă recomandăm să apelați la fonduri de investiții autorizate, (GHIDUL INVESTITORULUI ÎN FONDURI DE INVESTIȚII: https://asfromania.ro/uploads/articole/attachments/6058781ab5ae4219023012.pdf )
Țineți cont de faptul că, în comiterea infracțiunilor, autorii folosesc diverse metode pentru a-și induce în eroare victimele. Printre cele mai comune tehnici se numără:
1. Crearea de site-uri și platforme de trading frauduloase, care pot arăta aproape identic cu site-urile legitime, folosind un design atractiv, pentru a induce în eroare utilizatorii și pentru a obține informațiile personale și financiare;
2. Autorii se folosesc de celebrități, propagând fotografii și activități ale acestora pe materialele promoționale, însă care nu garantează că acestea susțin sau sunt implicate în companie. Aceasta este o metodă utilizată pentru a câștiga încrederea victimelor;
3. Utilizarea inteligenței artificiale, mod de operare intitulat „deep fake”, care poate genera o imagine sau un videoclip al unei persoane (de exemplu, o celebritate, politician sau orice persoană publică în care populația unui stat are încredere), care spune sau face lucruri pe care în realitate nu le-a întreprins. Această tehnică este realizată prin combinarea și analizarea unui volum mare de date vizuale și audio ale persoanei țintă, generând noi imagini și sunete care imită fidel caracteristicile originale;
4. Autorii contactează victimele prin apeluri telefonice, mesaje text (SMS sau prin intermediul aplicațiilor de mesagerie) sau email-uri, încercând să le convingă să investească sume mai mari de bani ori să obțină detalii despre conturi bancare sau portofele de criptomonede;
5. Victimele sunt asigurate că nu au nevoie de cunoștințe de trading, deoarece totul este automatizat, tactică menită să atragă investitori fără experiență;
6. Victimele sunt îndemnate să descarce aplicații de control la distanță, care le oferă autorilor acces complet la computerul lor, pentru a transfera bani. Astfel, autorii pătrund în aplicațiile bancare ale victimelor, sustrăgând economiile acestora și, în unele cazuri, contractând credite în numele lor;
7. Autorii promit prețuri incredibil de mici și randamente extrem de mari (oferte prea bune pentru a fi adevărate), de exemplu, o creștere de 500% sau venituri lunare care, în unele cazuri, sunt mai mari decât sumele de bani depuse pe platformă, promisiuni care sunt folosite pentru a atrage investitori;
8. Victimelor li se cere să plătească sume suplimentare de bani înainte de a putea retrage fondurile investite;
9. Autorii solicită sume suplimentare de bani sub diverse pretexte (diferite comisioane sau diverse taxe solicitate de bancă sau de către o autoritate financiară), până în momentul în care victimele își dau seama că au fost înșelate.
În continuare, descriem și recomandăm mai multe metode de prevenție, astfel încât cetățenii de bună-credință să nu dea curs acestor solicitări:
1. Verificați legitimitatea site-urilor și căutați informații detaliate despre platformele de trading înainte de a investi, asigurându-vă că dețin detalii de contact clare și verificabile;
2. Ignorați materialele promoționale cu celebrități în care sunt propuse anumite investiții. Nu vă bazați pe astfel de apariții în materialele promoționale. Verificați din surse independente dacă aceste persoane publice chiar susțin compania;
3. Nu furnizați informații personale sau financiare și fiți sceptici la apelurile și email-urile prin care sunt solicitate date sensibile;
4. Evitați aplicațiile de control la distanță și nu le descărcați niciodată la cererea altor persoane. Acestea sunt adesea folosite pentru a vă accesa datele și fondurile;
5. Fiți sceptici la promisiuni de câștiguri mari. Dacă o ofertă pare prea bună pentru a fi adevărată, probabil că este o înșelătorie, prin urmare, analizați cu atenție și cereți sfatul unui specialist financiar;
6. Înainte de a face orice investiție, documentați-vă temeinic și verificați recenziile și istoricul companiilor în care doriți să investiți.
Înșelăciunile de tipul „trading scam” reprezintă o amenințare serioasă pentru cetățenii care vor să-și mărească patrimoniul prin investirea economiilor.
Educația și vigilența sunt cele mai bune arme împotriva acestor tipuri de fraude și, prin respectarea măsurilor de precauție menționate mai sus, cetățenii se pot proteja mai bine și pot să se asigure că investițiile lor sunt reale.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024