Conform reglementărilor legale, cadrelor didactice din unitățile de învățământul de stat care nu dispun de locuință în localitatea unde își au postul, ar trebui să li se deconteze naveta – transportul de la localitatea de reședință la locul de muncă și viceversa. Profesorii din Botoșani, însă, s-au plâns mai mereu de întârzierea acestor fonduri care parcă nu mai ajung la ei.
Cu toate acestea, la Liga Sindicatelor din Învățământ (LSI) Botoșani, s-au primit în anul școlar în curs nu mai mult de 20 de dosare, comparativ cu cele de ordinul sutelor de până acum, conform conducerii LSI.
„Cu naveta sunt probleme punctuale. Naveta cadrelor didactice este un aspect de-acum continuu la noi. Până nu vine legea bugetului, nu putem ști dacă s-a rezolvat. Cadrul legal care prevede decontarea navetei există, am înțeles că și acum în multe școli în ultimele săptămâni s-a mai decontat unde erau restanțe”, a declarat Liviu Axinte, președintele LSI.
Tot în acest context, acum aproximativ o săptămână, Ioan Domonco, fost cadru didactic, a intrat în greva foamei tocmai pentru a semnala aceste întârzieri, care în cazul lui se întindeau pe o perioadă de doi ani.
Chiar și așa, Liga Sindicatelor din Învățământ găsește o explicație care justifică lipsa de reacție a autorităților, ba chiar nu vede gravitatea problemei.
„Situația la nivelul județului nu este chiar așa dezastruoasă în legătură cu naveta, am vorbit cu colegii din țară și sunt județe care într-adevăr au probleme mult mai mari. Noi avem niște probleme care persistă, în niște comune în care s-au blocat la un moment dat lucrurile. Fie din cauza faptului că autoritatea administrativă locală a avut o investiție care necesita co-finanțare și practic acolo nu există resurse pentru a rezolva problema navetei, fie din anumite ambiții”, a justificat Liviu Axinte.
La începutul lunii septembrie a acestui an, ministrul educației, Remus Pricopie, semnalase lipsa de claritate a cadrului legislativ în acest sens.
Legea nr. 1 a Educației nu specifică foarte clar obligativitatea autorităților locale de a deconta transportul cadrelor didactice, și nici nu precizează sursa de finanțare a acestor bani, spunea ministrul educației.
CITEȘTE:
Ioan Domonco renunță la greva foamei, după ce a fost transportat la spital: Nu am rezolvat toate problemele
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024