O parte din cofinanţarea pe care municipalitatea trebuia să o asigure pentru parcul regional de la Cornişa a ajuns la… CET. Cel puţin asta susţine noul primar. Potrivit acestuia patru milioane de lei pe care instituţia i-a împrumutat de la bancă pentru proiectul de agrement de la capătul oraşului au fost utilizaţi în cele din urmă pentru decontarea unor lucrări la proiectul de modernizare a sistemului de termoficare.
În luna aprilie a acestui an Consiliul Local a aprobat contractarea unui credit de 20 de milioane de lei de la CEC Bank, în urma unei licitaţii la care a mai participat şi Banca Carpatica. La adoptarea hotărârii de către aleşii locali s-a specificat că 10 milioane de lei sunt destinaţi achitării unor lucrări la SC Modern Calor SA pe programul european deoarece, faţă de momentul semnării contractului de finanţare la Ministerul Mediului şi Pădurilor, avansul acordat a scăzut de la 30% la 10%. Cealaltă jumătate de credit trebuia împărţită în mod egal, cinci milioane lei pentru străzi şi cinci milioane pentru parcul Cornişa. Conform edilului şef, patru din cele cinci milioane lei repartizate pentru parcul de agrement au căpătat altă destinaţie.
„Deci au fost plătiţi tot către CET 4 milioane pentru că trebuiau să deruleze activităţile acolo, că altfel bloca constructorul activitatea”, a declarat
Ovidiu Portariuc, care a adăugat că redirecţionarea fondurilor s-a făcut înainte de venirea sa în fruntea instituţiei.
CITEŞTE ŞI:
Noul primar face „apocaliptic” parcul Cornişa cu condiţii sucevene
Surprize, surprize...
În aceste condiţii pentru cofinanţarea uriaşului proiect ar mai fi disponibil doar un singur milion de lei, în timp ce necesarul se ridică la 40 de milioane.
„În fiecare zi mai găsim câte o surpriză, bineînţeles neplăcută”, a mai spus
Ovidiu Portariuc. Împrumutul menţionat trebuie înapoiat într-un deceniu. Proiectul de amenajare a parcul de agrement se ridică la 80 de milioane de lei, din care 40 de milioane le asigură Uniunea Europeană, iar alte 40 reprezintă cofinanţarea municipalităţii. Săptămâna trecută fostul primarul Cătălin Flutur a arătat că suma cu care trebuie să contribuie Primăria Botoşani poate surveni în mare parte din returnările de bani de la UE din alte proiecte, care s-au terminat sau se apropie de finalizare. Cel cu parcul este practic ultimul mare program de finanţare al municipalităţii, a cărui lucrări se vor desfăşura într-o perioadă în care s-ar primi rambursările de la UE.
CITEŞTE ŞI:
Fostul primar miroase un aranjament de zile mari pentru Cornişa : Pe cine aşteptăm?