Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui bărbat, cu dublă cetățenie română și Republica Moldova, care s-a prezentat la control, la volanul unui autoturism radiat din circulație.
În data de 7 noiembrie 2024, în jurul orei 11:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (.T.P.F.) Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din țară, un cetățean cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care conducea un autoturism înmatriculat în Olanda.
Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autoturism și au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit faptul că autoturismul este radiat din circulație din data de 23 octombrie 2024.
Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul din Olanda, contra sumei de 5.300 de euro, dar nu a avut posibilitatea să plece spre Moldova în perioada de valabilitate a numerelor de înmatriculare. Deși a solicitat actualizarea documentelor la un centru specializat și a și plătit pentru acestea, a primit doar o actualizare a asigurării.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024