Patrula de ordină publică a fost direcționată în zonă.
Pe Pietonalul Transilvaniei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23:00, un bărbat în vârstă de 39 de ani îmbrăcat sumar, care se deplasa spre Centrul Istoric împreună cu alte două persoane (o femeie și un băiat) a fost observat pe camera video distrugând un indicator stradal – HIDRANT.
Aceeași persoană, a revenit pe Pietonalul Transilvaniei peste 30 minute, tulburând fără drept liniștea locatarilor din zonă prin strigăte, țipete și larmă, provocând la scandal pe cei care tranzitau zona.
Patrula de ordine publică direcționată în zonă l-a legitimat și l-a sancționat cu amendă în cuantum de 400 lei.
„Privitor la indicatorul stradal distrus, instituția noastră va întocmi informare către Primăria municipiului Botoșani, pentru luarea măsurilor care se impun în vederea recuperării prejudiciului”, au transmis polițiștii locali.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024