Doi tineri, care în seara de duminică, 28 februarie 2016, au fost amendaţi de jandarmii botoşăneni cu 1.500 de lei, pentru scandalul provocat într-un bar de pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoşani, s-au întors după aproximativ jumătate de oră, ,,înarmat” fiecare cu câte o creangă groasă.
Ghinionul a făcut ca în faţa aceluiaşi bar să se afle un bărbat pe care nu îl cunoşteau, acesta fiind lovit de către scandalagii fără motiv cu bâtele, cu pumnii şi cu picioarele. Un echipaj de jandarmi a intervenit în timp scurt, la solicitarea telefonică a unui agent de pază şi i-a imobilizat pe agresorii aflaţi în stare avansată de ebrietate. Cei doi tineri au refuzat să coopereze cu forţele de ordine, unul dintre ei fiind încătuşat datorită comportamentului său violent şi condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
”Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovire şi alte violenţe”, iar dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru competentă soluţionare”- comunicat IJJ Botoșani.
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Tânăr din Botoșani prins BĂUT la volan: Polițiștii l-au condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024