După câţiva candidaţi la alegerile locale şi vicepreşedintele naţional Cristian Diaconescu, la acţiunea electorală a Partidului Mişcării Populare a luat cuvântul preşedintele formaţiunii, Traian Băsescu.
Acesta a spus celor aproximativ 500 de membri prezenţi la Casa de Cultură a Sindicatelor că a venit la Botoşani să vadă candidaţii, să îi sprijine şi să îi asigure că în campanie va face tot ce se poate să îi ajute. Ca atare, fostul şef de stat a dat un semnal de încurajare şi optimism, schimbând obiectivul trasat la nivel judeţean.
„Este important pentru că nişte oameni intră într-o competiţie. Am înţeles de la dl preşedinte Ţâbuleac că are un obiectiv un procent de 10% pe care îl va realiza. Înţeleg însă din acest obiectiv că PSD-ul va face 8%, iar PNL-ul 6% fiindcă obiectivul nostru este să câştigăm alegerile”,
Traian Băsescu, preşedinte PMP.
Liderul Mişcării Populare a subliniat că aspiranţii la primării, consiliile locale şi Consiliul Judeţean trebuie să se ajute şi singuri prin programe credibile şi s-a dat chiar pe el exemplu.
„PMP nu are nici un motiv să nu intre în această campania cu mentalitatea învingătorului. În primul rând sunteţi cei mai buni şi dvs. trebuie să fiţi conştienţi de acest lucru”,
Traian Băsescu, preşedinte PMP.
El a reamintit că în 2000 PD avea 4% în sondaje, a intrat însă în cursa pentru Primăria Bucureşti şi a câştigat competiţia. Traian Băsescu a fost primit cu ropote de aplauze, sutele de oameni prezenţi în sală ridicându-se în picioare când acestuia i s-a dat cuvântul. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Flutur și Portariuc îngropați de Țâbuleac în două străzi cu miasmă penală și lucrări de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024