Surpriza… feminină a apropiatelor alegeri parlamentare nu vine totuși de la PSD, formațiune care are trei d-ne pe primele patru locuri de la Senat și Camera Deputaților. Un alt partid are aproape jumătate din totalul locurilor pentru Parlament ocupate de femei.
Marți noapte au fost aduse la Botoșani listele pentru Legislativ ale Partidului Mișcarea Populară semnate chiar de Traian Băsescu, președintele national al formațiunii. Fostul șef de stat a păstrat integral propunerile trimise de organizația județeană, astfel încât 6 din cele 13 poziții pentru Parlament revin unor doamne și domnișoare. Dar iată lista completă:
Corneliu Popescu – actual senator
Alina Chelaru – economist şi jurist, mic întreprinzător din Dorohoi
Sergiu Zvâncă – fost președinte TNL Botoșani și președinte municipal PER
Viorel Călinescu – reprezentant COTAR, o asociație a transportatorilor
Liliana Badale – un inginer agronom care predă la Avrămeni şi Săveni
Dan Ionescu - președinte PMP Botoșani
Tereza Nica – fost consilier municipal
Andreea Pălii – președintele tineretului din PMP Botoșani
Constantin Bălăşanu – consilier local din Frumuşica
Vasile Adăscăliţei – consilier local din Răchiți
Alexandra Moldovanu – fizioterapeut
Daniela Rebenciuc – economistă din Flămânzi
Petru Haucă – consilier local Cordăreni
Pentru 31 de judeţe a semnat luni și marți Traian Băsescu listele de candidați, iar printre acestea se regăsește și cea de la Botoșani. PMP-ul va depune dimineața aceasta dosarele de candidatură la Biroul Electoral Județean (BEJ). De altfel, majoritatea partidelor s-au programat astăzi la BEJ, în condițiile în care mâine expiră perioada de depunere a candidaturilor.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile