Povestea-i simplă. La o parte din blocurile din municipiu, cei de la
Apă au lipit o serie de afișe prin care anunță că vin la citirea contoarelor. Toate bune și frumoase însă, mai departe, anunțul este unul halucinant pentru că, abonatul este informat că va fi trecut la paușal, adică facturat cu peste 8 mc pentru o singură persoană pe lună și că nu va mai putea comunica consumul ulterior. Nici la telefon. Nici la casierie. Nici pe internet. Nu. Și asta în condițiile în care consumul mediu pentru două persoane este la jumătate, adică undeva la 8 – 9 mc de apă.
Dar cum s-a ajuns aici?
SC Nova Apaserv a venit în 1 mai 2014 cu o nouă metodologie prin care clienții la care nu se va putea efectua citirea semestrială a contorilor vor fi facturați începând cu luna curentă cu o cantitate din oficiu, 8,2 mc per persoană pe lună fără posibilitatea ulterioară de a declara consumul individual
telefonic, la casierie sau prin internet.
Mai departe, cei de la
Nova Apaserv arată că abonatul după ce în prealabil va achita factura cu consumul trecut din oficiu doar pentru simplul fapt că nu a fost găsit la domiciliu, va trebui să meargă la sediul companiei și să depună o cerere pentru citirea apometrelor.
Această metodă a operatorului de apă a ajuns și în atenția Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC).
”În cazul în care cei care citesc contoarele nu reușesc să intre în casa consumatorilor să facă citirea, consumatorul respectiv nu va mai putea declara indexul, va primi în facturile următoare paușal 8,2 mc de persoană iar această sumă se va compensa în facturile viitoare numai după citirea contoarelor”, a declarat
Mirel Rogalschi, comisar șef adjunct al CJPC care a mai menționat că unitatea acționează în baza unui regulament, iar din punctul său de vedere, dublarea facturilor la acest serviciu nu poate fi considerată un abuz.
Conducerea societății susține că s-a apelat la această metodă întrucât se dorește eliminarea consumului care apare în plus ca urmare a faptului că unii dintre abonați nu își declară consumul real.
”Trebuie să intrăm să vedem ce se întâmplă în casele oamenilor cu contorii, ca să deblochez această situație cu plusul la facturi. Dacă intru în cât mai multe apartamente pe scări deblochez aceste plusuri pe contor care apar. Dacă nu vii cu o metodă coercitivă, omul nu stă acasă. Și le spui, că dacă nu stai acasă, te trec pe lista neagră ș.a.m.d. Dar asta o să dureze jumătate de an și apoi totul revine la normal”, a explicat
Gabriel Cîrlan, director general Nova Apaserv.
Mai mult decât atât, șeful de la
Apă spune că este nevoit să recurgă la astfel de măsuri după ce s-a trecut pe contractul individual și nu mai sunt valabile cele cu asociațiile de proprietari cum se întâmplă în alte județe.
”Că nici mie nu-mi convine să trimit 20 de oameni la citit prin apartamente. Suntem singurul județ din țară care face citire în apartamente, când le spun în țară la colegii mei, mă întreabă: dar tu ce faci acolo? Noi avem contract cu asociațiile de proprietari, nu ne interesează ce se întâmplă în apartamente”, a mai spus
Cîrlan.
Până la reglarea situației botoșănenii care au astfel de anunțuri lipite pe ușile scării trebuie să aștepte acasă pe salariații operatorului de apă care deși anunță un anumit interval la care ar ajunge pentru citirea apometrelor, acesta nu este respectat aproape niciodată și are o marjă de eroare de 1 – 2 ore.
(G.E.)
CITEȘTE:
Un alt scandal se conturează în comuna unde oamenii plătesc aer în loc de apă: Îi vom chema în judecată