Ambulatoriul de Specialitate de la Spitalul Județean „Mavromati” este extrem de aglomerat și nu face față nevoilor pacienților. Sunt situații în care botoșănenii sună în disperare să se programeze la un cabinet din policlinică, însă nu li se răspunde la telefon.
Problema a fost ridicată în cadrul unei conferințe de presă, fiind cunoscută de către actuala conducere a Spitalului Județean „Mavromati”.
Managerul Corneliu Prepeliță susține că situația ar putea fi rezolvată printr-o programare online. Ori oamenii în vârstă din mediul rural nu prea știu să facă acest lucru.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Se poate rezolva printr-o programare online, printr-o reanaliză și rediscutare cu personalul din ambulatoriu pentru a fi un pic mai empatic. În schimb, numărul de programări este limitat la numărul de medici.”
Conducerea celei mai mari unități medicale din județ cunoaște și faptul că se răspunde foarte greu la telefoanele din cabinete.
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
„Să știți că am sunat (n.r. la telefoanele unde se fac programări). Deja este în discuție schimbarea acestui sistem de programare. O programare centralizată, o să facem o programare mai eficientă. E un subiect fierbinte care trebuie rezolvat.”
Unul dintre cabinetele unde nu sunt probleme deosebite este Medicină Internă. Medicul șef al Secției de Medicină Internă II, Bogdan Alexandroaie, a declarat că există doar câte un asistent în cabinete și de aceea este dificil de răspuns la telefon.
Bogdan Alexandroaie, medic șef Medicină Internă II.
„Într-un cabinet ai un asistent. Asistentul acela trebuie să aibă grijă să și înregistreze pacienții, să-l treacă în registrul de consultații, îi dăm rețeta compensată, scrisoarea medicală pentru că nu poate să plece din ambulator, ca și din spital, fără scrisoare medicală.”
Oamenii sunt îndemnați să se programeze din timp. Există însă cabinete unde listele de așteptare sunt extrem de lungi. Spre exemplu, în luna august la Cardiologie listele de așteptare se întindeau până în mai 2025.
În aceste condiții cei mai mulți dintre botoșăneni sunt nevoiți să se îndrepte către cabinetele private, acolo unde activează chiar medici de la Spitalul Județean „Mavromati”. Între timp, în curtea Spitalului Județean a început construirea unui nou ambulatoriu.
Mai multe despre acest subiect în video atașat mai jos.
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile