După o lună întreagă în care le-au tot spus botoşănenilor cât de mult vor să îi ajute şi să se pună în slujba cetăţenilor, liberalii nu s-au obosit să se prezinte nici măcar la prima şedinţă a Consiliului Judeţean Botoşani.
Aceasta a fost convocată, potrivit legii, de prefectul Dan Nechifor, însă nu a mai putut avea loc fiindcă nici unul dintre cei 15 consilieri judeţeni PNL noi aleşi nu au luat loc la masa din sala mare a Palatului Administrativ. Astfel, pe la ora 10:00, după ce s-a intonat „Deşteaptă-te române”, primul reprezentant al Guvernului în judeţ a anunţat că şedinţa nu poate avea loc din cauza lipsei cvorumului. Era necesară prezenţa a minim 22 de consilieri din 33, ori la şedinţă au venit doar 18, adică toţi aleşii de la PSD. În aceste condiţii prefectul a anunţat convocarea unei noi şedinţe pentru sâmbătă, 25 iunie.
PNL-iştii nu au nici măcar scuza nedepunerii raportului financiar la Autoritatea Electorală Permanentă, condiţie obligatorie pentru validarea mandatelor, în Monitorul Oficial fiind anunţată livrarea respectivului raport. La şedinţă nu au luat parte nici măcar Gheorghe Sorescu şi Cristian Achiţei, preşedinte, respectiv vicepreşedinte în exerciţiu, care pur şi simplu ar fi trebuit să vină la serviciu. Culmea, după manevra de astăzi ambii îşi păstrează funcţiile cel puţin încă trei zile.
Mai mulţi PSD-işti, dar şi funcţionari din CJ Botoşani au plecat astfel doar după vreo cinci minute de la şedinţa care nu a mai avut loc.
(S.B.)
VEZI ŞI:
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024