Persoanele cu handicap din municipiul Botoșani se plâng că sunt pur și simplu umilite de cele mai importante instituții ale statului.
Rampele de acces, atât de necesare acestor oameni, sunt construite în bătaie de joc sau nu există. Un botoşănean aflat în scaun cu rotile a stat azi dimineață câteva ore în faţa Fiscului, aşteptând să fie ajutat de cineva să intre în clădire şi să-şi plătească dările la stat.
Bărbatul venit să își plătească dările a spus că nu a reuşit să urce pe rampa existentă, deoarece este făcută extrem de prost, iar în faţa acesteia sunt scări, potrivit ziarului Libertatea.
”Este o rampă, dar este extrem de periculoasă. Nu am cum să urc, pentru că este alunecoasă”, a spus Adrian Chihaia.
Acesta a precizat că a sunat şi la 112, ca să fie ajutat să urce, dar a fost refuzat.
”Mă simt luat în bătaie de joc. Am stat atâta timp şi nu a venit nimeni să mă ajute”, a mai spus bărbatul, rămas fără picior în luna februarie, din cauza diabetului.
În cele din urmă, unul dintre jandarmii instituţiei a ieşit să vadă ce se întâmplă cu bărbatul aflat în scaun cu rotile. După ce i-a aflat povestea, i-a luat banii, i-a plătit dările la stat şi s-a întors cu chitanţa.
Prefectul județului, Dan Nechifor, a recunoscut faptul că în Botoşani există probleme cu rampele de acces pentru persoanele cu deficienţe locomotorii.
”Avem în vedere astfel de situaţie. Vom declanşa verificări în următoarea perioadă”, a declarat oficialul.
Controale similare au fost făcute şi în urmă cu 10 ani, în mandatul fostului prefect, Cristian Roman, însă de atunci situaţia nu s-a schimbat. În continuare, mai multe instituţii publice au rampe de acces de nefolosit, din cauză că sunt construite prost. Printre acestea se numără, culmea, și Spitalul Judeţean Botoșani, unitate unde oamenii imobilizaţi în scaune cu rotile pot intra doar prin Urgenţe.
Vezi și: Made in Botoșani: Rampele speciale pentru persoane cu dizabilități dau adevărate bătăi de cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024