Bătaie de joc la dezbaterea sindicaliştilor cu lider de partid beat – VIDEO
Acţiunea organizată de Cartel Alfa şi sindicatele Impact şi Alfa a avut şi o serie de momente tragi-comice a căror protagonist principal a fost liderul Partidului Poporului Legea Cojocaru (PP LC), Petru Mihăilă.
Aflat într-o evidentă stare de euforie acesta a făcut un spectacol ieftin de-a lungul celor peste două ore cât a durat dezbaterea publică care a avut ca temă principală asistenţa socială la Botoşani. El a fost prezent pentru a-şi susţine candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean în persoana lui Florin Ciprian Ciobanu şi care în nenumărate rânduri a fost vizibil jenat de comportamentul colegului de partid. Petru Mihăilă a avut prima izbucnire chiar la debutul dezbaterii în momentul în care organizatorul mesei rotunde a făcut prezentarea candidaţilor la şefia CJ. Marius Oroşanu le-a strigat numele invitaţilor iar în momentul în care a rostit numele lui Verginel Vacariu din partidul OTV-ist, Mihăilă a început să strige „Legea Cojocaru, legea Cojocaru”.
El a continuat să se manifeste într-un mod jenant şi pe timpul discursurilor celorlalţi candidaţi invitaţi la dezbatere, lansând diverse comentarii sau râzând cu gura până la urechi de punctul de vedere al celor care au luat cuvântul la microfon sau încercând să atragă atenţia persoanelor aflate în jurul său şi care încercau să îl ignore politicos. Spre exemplu, în timp ce tema de discuţie a fost abordată de Dumitru Codreanu care a povestit că este un cunoscător al centrelor de plasament fiind găzduit în centrul de la Truşeşti în copilăria sa, Petru Mihăilă aflat în faţa sa a aruncat comentarii de genul „Bate câmpii! Bate câmpii ăsta, nu-l credeţi” spre enervarea liderului PRM care i-a cerut să facă linişte şi să adreseze întrebări dacă doreşte când i se va permite.
Mai mult decât atât, la momentul în care microfonul a ajuns la candidatul PP LC pentru a răspunde la o întrebare, Mihăilă îi striga să vorbească despre alte subiecte decât cele dezbătute sau afişa diverse gesturi de încurajare pentru acesta: "Ciprian zi-le acolo nu sta ca momâia. Ţie ce întrebare ţi-a căzut, hai zi". Întrebat la final dacă a consumat alcool Petru Mihăilă s-a arătat jignit de întrebarea ziariştilor susţinând că el nu este un consumator de alcool fiind diabetic, în ciuda mirosului puternic pe care îl emana. Ba chiar şi-a anunţat intenţia de a face el însuşi o conferinţă de presă însă cu o serie de condiţii asupra locaţiei: „Nu umblu eu după ziarişti, dacă vor, ziariştii să vină la mine acasă”.