În urma unui incident surprins de camera de supraveghere două persoane fără adăpost au fost implicate într-un conflict fizic, iar autoritățile au intervenit. În final, una dintre persoane a ajuns la UPU.
Prin intermediul camerei de supraveghere amplasată la platforma de colectare a deșeurilor de pe Aleea Scolii nr. 4, au fost observate două persoane fără adăpost care se agresau fizic, motiv pentru care a fost direcționată la fața locului patrula mobilă cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice.
La fața locului, patrula a aplanat conflictul, a legitimat persoanele și a solicitat ambulanța în vederea transportării la U.P.U. deoarece una dintre persoane necesita îngrijiri de specialitate.
Cele două persoane au fost sancționate contravențional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, cu amendă în cuantum de 1.500 lei.
Proiectul USR care i-ar scuti pe angajații bolnavi de drumuri și birocrație, respins de PSD și PNL
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu privind măsurile pentru curățenia publică din luna aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Ziua Poliției la Botoșani cu mascați și o nouă achiziție care i-a „cucerit” pe copii – VIDEO
Oana Sava
Mar 25, 2025
Polițiști de la Botoșani avansați în grad de ziua lor
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile