Disputele pentru păstrarea unor posturi de conducere la municipalitateqa botoșăneană, fie în aparatul direct sau la unitățile subordonate, se acutizează în perioada schimbării primarului și a Consiliului Local. Iar un exemplu este ceea ce se întâmplă la SC Modern Calor SA, societate la care CL Botoșani este unic acționar.
La patru zile după alegerile locale s-a luat decizia convocării consiliului de administrație al societății de termoficare pentru data de 14 iunie. Două dintre cele cinci puncte de pe ordinea de zi priveau tocmai conducătorii unității. Astfel, unul dintre acestea viza reînnoirea mandatelor actualilor membri CA – Ion Diaconu, Simion Drelciuc, Camelia Șușter și Constantin Zărnescu - până la completarea unui mandat de patru ani, iar la altul se propunea mărirea CA-ului până la cinci membri prin cooptarea directorului general, Florin Sandu. La alt punct se dorea convocarea AGA pe 20 iulie având pe ordinea de zi tocmai cele două probleme dezbătute anterior.
Propunerile au picat însă fiindcă, la fel ca într-o mulțime de alte cazuri, doi membri CA au votat pentru, iar doi s-au împotrivit. Ion Diaconu și Camelia Șușter sunt cei care nu au fost de acord cu inițiativa.
”Este incredibil ce se întâmplă în consiliul de administrație. Am înțeles că vor peste două zile să mai convoace o ședință. Eu unu nu mai particip la așa ceva”,
Ion Diaconu, membru CA SC Modern Calor SA.
Disputele pe seama respectivelor funcții s-au lăsat și cu o plângere penală. Aceasta a fost depusă la DNA de către Eugen Țurcanu, consilier local și membru AGA, care îl acuză pe Constantin Zărnescu, președintele CA de la SC Modern Calor SA, că a nesocotit o hotărâre adoptată de Adunarea Generală a Acționarilor cu privire la stabilirea conducerii unității. În plângere se precizează că pe data de 29 aprilie consilierul local a propus reînnoirea mandatelor membrilor CA pe o perioadă de trei luni și organizarea în acest timp a unei selecții de administratori, prin intermediul unei firme private. Propunerea ar fi fost votată cu 11 voturi pentru și trei împotrivă, însă Eugen Țurcanu susține că președintele CA a ținut cont doar de partea din propunere care i-ar fi convenit, adică aceea de reînnoire a mandatelor pe trei luni, fără să se mai contacteze o firmă privată de recrutare a membrilor CA. În aceste condiții a fost posibilă convocarea CA-ului ieri pentru prelungirea mandatelor până la patru ani.
”Au fost încălcate prevederile OUG nr. 109/2011 care prevede în mod imperativ faptul că reînnoirea mandatelor membrilor consiliului de administrație doar printr-un vot al AGA societății, vot care însă nu a fost acordat pentru un mandat de patru ani. Votul din AGA a fost doar pentru prelungirea cu trei luni ale acestor mandate, timp în care, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 trebuia realizat un proces de selecție a administratorilor societății”,
Eugen Țurcanu, consilier local, în plângerea depusă la DNA.
Acesta susține că, acționând în acest fel, Constantin Zărnescu a dorit să-și creeze un avantaj material ”întrucât indemnizația lunară a membrilor consiliului de administrație depășește suma de 1.300 lei”.
Cel vizat susține însă la rândul său că nici nu poate fi vorba de falsificarea unui proces-verbal, lucru invocat de Eugen Țurcanu.
”Nu poate cineva să falsifice un proces-verbal atât timp cât acolo se specifică faptul că este completat cu înregsitrarea audio. Este în stitlul acestor «Yesmeni» care acționează într-un anume fel pentru interesele lor personale sale ale altora”,
Constantin Zărnescu, președinte CA SC Modern Calor SA.
Acesta a adăugat că România este o țară liberă în care oricine poate depune o plângere.
DE UNDE A PLECAT SCANDALUL:
Societățile statului, mumă și ciumă în politică : CUI au făcut felul liberalii, în Vinerea Mare
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile