În această săptămână Parlamentul României a adoptat două legi care aduc o serie de măsuri reparatorii pentru veterani.
Astfel, cu 286 voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă a senatorului Doina Federovici pentru modificarea Legii privind veteranii de război , precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război. Legea adoptată de Parlament aduce o îndreptare a unei situații care până acum era accesibilă neîngrădit celorlaltor categorii de pensionari, si anume “veteranii de război şi văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, pe calea ferată sau pe căile fluviale, la alegere”.
“Veteranii de război nu vor mai fi obligați să utilizeze cupoanele de călătorii gratuie doar pe calea ferată ci vor putea utiliza orice mijloc de transport care le este la îndemână”, a declarat inițiatorul acestei legi, senatorul PSD Doina Federovici.
Al doilea act normativ adoptat de Parlament și care are ca inițiator Guvernul României propune modificarea bazei de calcul a rentei acordate veteranilor de război, care nu a mai fost majorată din anul 2008, astfel încât aceasta să determine o majorare cu 75% față de valoarea actuală. Totodată a fost reglementată dublarea cuantumului sporului prevăzut de Lege pe care îl primesc invalizii și veteranii de război , stabilit în raport cu durata participării pe front și s-a creat cadrul normativ pentru ca veteranii de război să beneficieze de avansări fără a mai fi condiționați de o zi anume.
“Astăzi, veteranii de război au vârsta de cel puțin 86 de ani. Din ce în ce mai împovărați de ani și tot mai puțini de la o zi la alta, veteranii de război mențin vie printre noi istoria unor timpuri de crâncene încleștări. Prin ei, acele timpuri ne privesc peste decenii. Măsurile luate prin aceste legi nu fac decât să aducă o serie de măsuri reparatorii pentru cei care au luptat cu arma în mână pentru ca noi să trăim acum într-o țară liberă și independentă.” a declarat viceliderul senatorilor social democrati, Doina Federovici.
La nivelul județului Botoșani vorbeneficia de prevederile acestor modificări legislative peste 2.000 de veterani de război și aproximativ 4.000 de văduve de război. Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial, prin Hotărârea Guvernului României nr. 164/2015, anul 2015 a fost declarat “Anul Veteranilor de Război”.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024