Situația de la frontieră a fost transmisă în urmă cu puțin timp.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor.
Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă.
În ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 97 persoane și 32 vehicule.
La ora 08.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 8 cetățeni.
Rugăm populația să se informeze doar din surse oficiale, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile