Fotografia unui artist botoșănean va fi expusă în Franța, în cadrul unui eveniment organizat de Federația Internațională de Artă Fotografică.
Asociația Artiștilor Fotografi din România a alcătuit două colecții de fotografii pentru a participa la cea de a 29-a Bienală Color FIAP, care va avea loc în prima jumătate de an în Franța.
Competiția este rezervată doar membrilor operaționali ai Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), iar AAFR este singura asociație de artiști fotografi din România recunoscută de către FIAP.
Selectarea lucrărilor pentru cele două colecții a fost făcută de către cei mai titrați fotografi români, Balasi Csaba MFIAP, EFIAP/g, vice-președinte AAFR și ofițer de legătură cu FIAP, respectiv Nagy Lajos, EFIAP/d3, secretar general al AAFR.
Colecția de print se intitulează „Romanian soul” și este alcătuită din 10 fotografii care ilustrează spiritul satului românesc, una dintre ele aparținând dorohoianului Marius Petrescu (foto sus).
Autorii lucrărilor selectate sunt:
Codrin Anton – On the path in Bucovina
Dan Andrei – Autumn in the countryside
Arpad Zoltan Balla – Village down
Zsolt Bikfalvi - Ciurugai
Marius Romulus Isfan – Rural scene
Claudiu Nețoiu – Returning home
Marius Petrescu – Old woman and the lamp
Grigore Roibu – Morning in Apuseni
Vasile Sârb – In the morning in Dumesti
Valentina Stan - Landscape in Maramures.
Cea de-a doua colecție se numește „Ange ou Demon” și este formată din 20 de imagini digitale care tratează tema frumuseții feminine.
Jurizarea finală va fi făcută la finalul lunii martie de către un juriu internațional, iar rezultatele competiției vor fi anunțate în data de 06.04.2021. Ceremonia de premiere va avea loc în de data de 05.06.2021 în Franța, la Cognin, Chateau de Forezan.
Marius Petrescu este artistul dorohoian care participă la concurs cu fotografia ”Bătrâna și lampa” (foto jos).
Artistul a mărturisit că imaginea care l-a impresionat a fost surprinsă în Ibăneștii Botoșanilor.
În vârstă de 53 de ani, Marius Petrescu este cunoscut botoșănenilor datorită fotografiilor de o delicatețe aparte, dar și prin pasiunea pentru orașul vechi, pentru memoria zidurilor și istoria pierdută a locurilor.
(”Bătrâna și lampa”, foto: Marius Petrescu)
”Sunt un pasionat al fotografiei și orice ocazie de a face o incursiune în lumea satului, plin de transformări, este un bun prilej de a-mi satisface pasiunea. (…) Doar memoria noastră mai trimite gândul la vremurile când în spatele ușilor viața era idilică, cu mame, bunici, copii rumeni în obraji, plini de veselie și năzbâtioși, ca mai toți copiii satului de altădată, cu vatra sobei fierbinte, unde era locul de somn al celor mici, cu plita sobei mereu plină cu oale fierbând mâncare proaspătă, după meniul fiecărei zile și câteva bucățele de măr pentru parfumul camerei”, spune artistul fotograf Marius Petrescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile