Coxartroza bilaterală este o afecțiune care acționează în zona șoldului și care la un stadiu avansat cauzează dureri acute pentru bolnav și dificultate în deplasare. Este diagnosticul unei bătrâne din satul Miorcani, comuna Rădăuți Prut. Femeia a fost adusă de nepot în fața comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în mai multe rânduri. Medicii de la Botoșani, au trimis-o frumușel înapoi acasă.
Cum nu se poate deplasa, nepotul Profirei Atănăsoaie și soția acestuia, o purtau pe brațe până la un mijloc de transport pentru a o putea aduce de la Rădăuți Prut la Botoșani. Bolnava trebuia să apară în fața comisiei din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă al Persoanelor cu Handicap, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) pentru a fi încadrată în grad de handicap grav.
”Pentru ei, pentru Botoșani, nu se încadra și mi-au respins dosarul că nu se încadrează la legea nu știu care. Cei de la București au admis contestația pe baza actelor. Aceeași boală care mi-a fost respinsă la Botoșani, București mi-a acceptat, fără să vadă bolnava. Era luată în evidență din ’92 cu boala M16.4, figura la ei. Bătrâna nici nu se poate deplasa, nu are cum. Puteți veni acasă, s-o vedeți”, nepotul femeii.
Un certificat de încadrare în gradul de handicap 1 îi permite bătrânei să beneficieze de o indemnizație care se ridică la ”uriașa” sumă de 340 de lei și să aibă un asistent personal, adică pe cineva din familie, care să fie plătit cu salariul minim pe economie.
”Beneficiază de indemnizația plătită de stat care este 340 de lei, grad de boală și să poată angaja un asistent personal, cine să o îngrijească. Îi punem pampers, îi luăm pampers, trebuie să aibă cineva grijă de ea și acum am făcut demersuri să angajez soția care să aibă grijă de ea. O angajează și-o plătește primăria cu salariul minim pe economie de unde se impozitează” – nepotul femeii.
După ce a fost purtat pe drumuri, fie pentru reînnoirea actelor medicale de la dosar, fie pentru a i se reconfirma diagnosticul de către medicii de la Spitalul de Recuperare, comisia de la Botoșani i-a respins încadrarea în grad de handicap. Iar aparținătorul ei vine cu o serie de acuze extrem de grave care s-ar afla în spatele acestora.
”O să depun o plângere penală, eu de anul trecut am fost să depun dosarul și nu mi l-au primit: nu se încadrează, nu are rost să vă primim dosarul. Și acum a doua oară când am fost pe 4 august anul trecut, tot așa mi-au spus că nu-l primește. Și am revenit în septembrie, tot așa. că nu primește. Dle, nu contează care-i răspunsul dv. că-i favorabil, că-i nefavorabil, vă rog frumos să primiți dosarul. Și ei mi-au respins, că nu se încadrează. Mi-au spus de la început, mi-a făcut semn, dacă dau ceva bani. Și nu am vrut să dau bani. Asta a fost și ideea. Autoritățile de la Botoșani observ că sunt corecte și responsabile numai dacă le bate DNA-ul la poartă”, nepotul femeii.
Familia a făcut contestație la Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Fără a vedea bolnava și doar în baza actelor medicale din dosar.
Contestația a fost admisă.
Conducerea DGASPC Botoșani răspunde că această comisie locală de evaluare se află în subordinea Consiliului Județean Botoșani.
”Într-adevăr, persoana cu handicap a contestat certificatul de încadrare în grad de handicap emis de comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, certificat prin care se respingea încadrarea în grad de handicap. Motivul respingerii îl constituie, conform raportului de evaluare complexă, faptul că, coxartroza bilaterala necesită, potrivit Ordinului nr. 762/2007 al MMFES și 1992/2007 al MSP, dovedirea debutului bolii înainte de vârsta de 26 ani, iar fractura de șold nu se încadrează în criteriile medico-psihosociale prevăzute de actele normative mai sus menționate” - Alexandru Colbu, director executiv adjunct DGASPC Botoșani.
Directorul DGASPC a mai arătat că diferența dintre soluțiile date de comisia de evaluare de la Botoșani și cea a comisiei superioare, care a admis contestația și a încadrat în grad grav persoana respectivă, se explică prin faptul că, pe de o parte comisia superioara a avut în vedere mai mult situația sociala în care se afla persoana respectivă, decât situația medicală.
Iar pe de altă parte, comisia de la București a avut în vedere și o altă afecțiune, cea de poliartrită reumatoidă care se află în observație conform unui certificat medical din dosar și de care comisia de la Botoșani nu era obligată să țină cont.
”Ce este important de reținut, este faptul că, comisia superioara a admis contestația și a încadrat în gradul grav persoana, însă certificatul este valabil doar un an, și la revizuire se va solicita printre altele, referat ortopedic-plan terapeutic si beneficii operatorii (persoana va trebui sa se opereze). În lipsa sau in funcție de diagnosticul din aceste documente este posibil ca la reevaluare, sa nu se mai elibereze alt certificat de încadrare în acest grad de handicap”- Alexandru Colbu, director executiv adjunct DGASPC Botoșani.
Nu în ultimul rând directorul de la Direcția Copilului a afirmat că soluțiile date de comisia superioară în majoritatea cazurilor, sunt de menținere a deciziilor luate de Botoșani. În cazurile rare, când se admit contestațiile, răspunderea pentru aceste soluții aparține în totalitate comisiei superioare, cu toate consecințele juridice ce decurg și pe care și le asumă.
(foto - 4 august 2015)
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024