Până la proba contrarie, toate aceste zvonuri rămân la stadiul de folclor.
Șeful Poliției de la Botoșani a declarat că nu s-au primit sesizări privitoare la bătrâni loviți în centre sau deposedați forțat de bunurile pe care le au în proprietate.
Însă, în cadrul verificărilor aflate în prezent în lucru la Poliție se va pune accent și pe acest aspect.
„Pot fi verificate, investigate în cadrul dosarelor pe care le avem. Deocamdată nu am luat la cunoștință de vreun beneficiar să fi fost silit să încheie un anumit contract de întreținere cu centrul de cazare, să se ajungă la un transfer de proprietate. Dar va fi investigat și aspectul acesta, să știți, în cadrul dosarului penal pentru că am demarat activitățile cum trebuie și potrivit legii. Nu am avut sesizări efectiv pe acest domeniu”,
Ioan Aniței, inspector șef IPJ Botoșani
La centrele verificate acum au fost ridicate toate contractele încheiate între beneficiari și administratorii centrelelor.
Se va verifica dacă există clauze ilegale în contracte, prin care să fie cedări de proprietate.
Și prefectul Sorin Cornilă a făcut apel la botoșăneni să sesizeze orice faptă de natură penală petrecută în vreun centru și care să poată fi probată.
„Facem apel la botoșăneni, să sesizeze Poliția, să sesizeze organele de control. În cazul în care le-ar lua bunurile, proprietățile. Sesizați. Să depună sesizări la Instituția Prefectului, la Inspectoratul Județean de Poliție. Pentru că, chestiunile astea rămân la nivel de folclor, că asta se întâmplă. Și nu sesizează nimeni. De ce nu se sesizează lucrurile astea? OK, a auzit că a pățit nepotul, vecinul, bătrânul, nu știu, mergeți și depuneți o sesizare”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
Șeful Poliției a transmis că sesizările se pot depune atât fizic cât și în format electronic.
Și vor fi verificate cu atenție de către polițiștii botoșăneni.
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024