Consumul de băuturi alcoolice combinat cu urcatul la volan a mai produs o grozăvie în județ. Ultima s-a întâmplat sâmbătă la amiază în localitatea Cerchejeni.
În timp ce conducea un buldoexcavator pe un drum public din amintitul sat, D. M., de 63 ani, din municipiul Botoșani, a pierdut controlul asupra utilajului, derapând în afara carosabilului, împrejurare în care a distrus o porțiune de aproximativ 6 metri dintr-un gard.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
CITEȘTE ȘI:
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile