Nu a durat mult și, după ce s-a izbit în bordură, mașina a ricoșat într-un copac.
În cursul zilei de miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Victoriei a avut loc un accident de circulație, iar conducătorul auto implicat, este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit că un tânăr de 34 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Dumbrava Roșie înspre sensul giratoriu cu Bulevardul Victoriei, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care s-a izbit într-o bordură, apoi a ricoșat într-un copac.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, din verificările efectuate în baza de date, autoturismul pe care îl conducea figura cu mențiunea ”Sechestru”, motiv pentru care i-a fost reținut și certificatul de înmatriculare.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, în stare gravă la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Activități zilnice care contribuie la dezvoltarea copiilor veseli și isteți
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Ovidiu Jitaru: PSD ne-a transformat județul într-o zonă săracă
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Atmosfera perfectă: cum să îți personalizezi spațiul prin iluminat
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024