În decursul dimineţii de joi, 17 decembrie 2009, în jurul orei 9:30, la Spitalul de Pediatrie Botoşani a fost adus un băieţel de 6 luni, care ar fi fost scăpat în cap de fratele său mai mare de 10 ani.
Potrivit asistentei de pe ambulanţă care a preluat copilul şi care a discutat cu mama, cei doi fraţi se jucau în casă, cînd într-un moment de neatenţie copilul mai mare l-a scăapt pe cel mic.
Mama speriată a dus bebeluşul la Spitalul din Darabani, medicii din unitate direcţionîndu-l spre Spitalul Sfînta Cuvioasa Parascheva din Botoşani unde micuţul a fost internat pe secţia de chirurgie.
Contactat telefonic, medicul de gardă de pe această secţie susţine că bebeluşul este în afară oricărui pericol, însă pentru siguranţa lui va mai fi investigat medical printr-o radiografie dar şi diverse analize la cap.