Un bebeluş de nici o lună de zile se zbate între viaţă şi moarte după ce s-a înecat cu lapte. Băieţelul a fost adus de mamă la spitalul din Dorohoi în stop cardio-respirator, iar medicii au apelat inclusiv la un elicopter SMURD pentru a-l salva.
Cazul, care pare rupt din cel mai negru coşmar al tinerilor părinţi, ar fi putut avea o cu totul altă evoluţie dacă mama ar fi înţeles la timp ce se întâmplă cu băieţelul ei şi i-ar fi acordat primul ajutor.
Mulți medici îi pregătesc pe tinerii părinți înainte de externarea din spital, dar mai sunt și cazuri în care asta nu se întâmplă. În plus, cei mai mulţi tineri uită antrenamentul și se pierd atunci când sunt confruntați cu o situație fără ieșire, scrie observatornews.ro
"Din punctul ei de vedere, bebeluşul era apatic, dar el era în stop cardio-respirator. A fost reususcitat", spune Valerian Andrieș, director spital Dorohoi.
Bebeluşul de nici o lună de zile a ajuns la spitalul din Dorohoi în braţele mamei. Femeia care a născut recent gemeni nu şi-a dat seama cât de gravă este situaţia, aşa că, în loc să ceară ajutorul la 112, s-a urcat în maşina personală şi a mers într-un suflet la Urgenţe. Acolo a aşteptat însă la rând.
Timpul s-a scurs însă împotriva băieţelului de doar 29 de zile: când a ajuns în sfârşit la medic, îşi pierduse deja răsuflarea.
"Resuscitat, intubat, aspirat şi transferat cu elicopterul la Iaşi", spune Valerian Andrieș, director spital Dorohoi.
Au urmat momente cumplite. Medicii de la ATI s-au străduit să îl menţină în viaţă. Micuțul a avut un înger păzitor şi mult noroc. A răspuns manevrelor. A fost intubat și ventilat mecanic în aşteptarea elicopterului, care l-a transferat în siguranţă la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iași.
Ce înseamnă? Că băieţelul s-ar fi înecat cu lapte, pe care l-a aspirat în plămâni.
"Mamele sunt instruite din momentul în care copilul este adus la sân. Copilul când este pus la sân sau la biberon trebuie să aibă năsucul curat, să nu fie obosit. Să nu fie agitat sau letargic, somnolent. Ei mai târziu reacţionează prin febră până îşi formează toţi anticorpii. La ei altele sunt simptomele: culoarea culorii pielii, ori este extrem de agitat, ori este extrem de nervos, ori extrem de obosit. Tot ceea ce i se pare în neregulă mamei, trebuie să meargă la doctor", spune Anca Bivoleanu, medic neonatolog Maternitates Cuza Vodă Iași.
La Iaşi, medicii sunt rezervaţi cu privire la şansele bebeluşului care este acum la Terapie Intensivă. În astfel de cazuri, supravieţuirea este urmată de cele mai multe ori de sechele pe viaţă. Cu cât aportul de oxigen este blocat mai mult timp, cu atât efectele asupra creierului sunt mai grave. Este esenţial aşadar ca părinţii să înveţe, din timp, să acorde primul ajutor.
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
4 jocuri de masa si carti populare in cazinourile online
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Șofer cu mașina plină de băutură oprit la vamă, polițiștii au confiscat zeci de litri de vin
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani privind hotărârile adoptate în ședința Consiliului Local din 11 martie 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Experiența de SPA la tine acasă: ce jacuzzi de interior să alegi pentru baia ta
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile