Aceasta ar fi declarat polițiștilor că nu și-a dorit să păstreze copilul.
Femeia care a născut era cazată la hotelul Mariott, împreună cu concubinul său. Aceasta ar fi declarat polițiștilor că nu își dorea să păstreze copilul, scrie Antena 3 CNN.
Duminică, 20 august 2023, în jurul orei 7:20, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 17 a fost sesizată de către un angajat al unui hotel din Sectorul 5, cu privire la faptul că un alt angajat al hotelului, care se ocupă de curățenie, a găsit, într-o pungă, un făt decedat.
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii din cadrul Secției 17, care au confirmat cele sesizate inițial.
În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că, punga a fost abandonată de către o femeie, în vârstă de 22 de ani, care se afla cazată la hotelul respectiv.
Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.
(Sursa foto - Știrile Kanal D)
„Arta... la feminin”: Expoziție dedicată doamnelor, la Muzeul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani despre adoptarea unor hotărâri în ședința de Consiliu Local din 26 februarie
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
SCENARIU de incendiu la o școală din Botoșani: Elevii au învățat să se ferească de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile