Înregistrarea nou-născuților de la Botoșani se va putea face în 30 de zile de la data naşterii copilului, faţă de 15 zile cât e în prezent.
Totodată, mama fără acte de identitate îşi va putea înregistra copilul fără să prezinte o expertiză medico-legală, identificarea urmând să o facă poliţia prin „verificări specifice”, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Eskape.
„La 30 iunie a intrat în vigoare legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, iar pentru implementarea dispoziţiilor actului normativ de referinţă este necesară instituirea unui cadru normativ metodologic unitar, sens în care se impune modificarea şi completarea actelor normative referitoare la metodologia de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, normele metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, legea pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în cazurile de copii aflaţi în situaţie de risc de părăsire sau părăsiţi în unităţi sanitare”, justifică Executivul necesitatea aprobării Hotărârii de Guvern, potrivit unui comunicat de presă.
Totodată, în document se arată că una din modificările de substanţă ale actualei legislaţii se referă la înregistrarea naşterii şi vizează debirocratizarea procedurii existente, în sensul simplificării şi reducerii costurilor prin eliminarea expertizei medico-legale. O altă modificare importantă prevede înregistrarea naşterii în 30 de zile de la data naşterii copilului (faţă de 15 zile cât prevedea textul de lege actual). Măsura „vine în sprijinul părintelui/părinţilor, dar şi al autorităţilor statului, care vor avea posibilitatea ca, prin parcurgerea unor proceduri administrative, să clarifice toate aspectele care interesează la înregistrarea evenimentului de stare civilă (în principal, cele legate de identitatea mamei)”.
În cadrul termenului de 30 zile, ca element de noutate, se stabilesc reguli privind înregistrarea naşterii copilului chiar dacă, la internarea în unitatea sanitară, mama nu poate face dovada identităţii sale cu un act de identitate. Astfel, înăuntrul acestui termen persoana care declară naşterea copilului nu mai trebuie să obţină o aprobare suplimentară în acest sens sau să prezinte documente care să justifice declararea naşterii peste termenul stabilit de lege.
Vezi și: S-a terminat şi cu plimbatul bebeluşilor prematuri de la Botoșani prin Moldova
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024