De 15 ani, câţiva cetăţeni din Curteşti se tot plâng de problemele pe care le au cu benzinăria de la ieşirea din Hudum spre Baisa. S-a schimbat proprietarul, însă conflictele au rămas. Ba chiar s-au şi înteţit anul trecut, când în spatele staţiei de carburanţi s-a montat un aşa-numit SKID GPL, practic un rezervor suprateran de gaz petrolier lichefiat
Într-o scrisoare trimisă redacţiei, Stelian Baltaru, cetățean care domiciliază în zonă, relatează că în noiembrie 2017 s-a început în apropierea casei sale montarea unui SKID GPL.
„Acesta este instalat la circa 12 metri faţă de locuinţa noastră, unde locuiesc două familii, sediul social al societăţii noastre, dar şi la mai puţin de 5 metri de bazinele de stocare a carburanţilor. Maşinile şi cisternele de carburanţi trebuie să intre sau să iasă cu spatele, făcând mai multe manevre, ceea ce nu permite legea în vigoare”,
Stelian Baltaru, vecin.
Potrivit acestuia, dispunerea rezervorului GPL între trei ziduri ar contraveni normativelor în vigoare.
Stelian Baltaru este nemulţumit de reacţia autorităţilor. Mai exact, se plânge de faptul că a sesizat Primăria Curteşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, instituţii de la care nu a primit nici un răspuns.
„De la Primărie s-au prezentat două persoane care au început să măsoare distanţele de la locuinţă la SKID punând la calcul şi gardurile existente, măsurate pe verticală”,
Stelian Baltaru, vecin.
Problemele cu benzinăria de la Hudum sunt însă mult mai vechi. În urmă cu aproximativ 15 ani, SC Erdo SRL, o societate cu miros de director la Fisc, a construit acolo o staţie PECO. Mai mulţi vecini au reclamat că noul obiectiv le-ar fi ocupat o parte din proprietăţi, deschizând procese pe care le-au şi câştigat. Ulterior, staţia şi terenul au fost achiziţionate de SC Cristal SRL, firmă care a trebuit practic să ţină cont de hotărârile amintite din instanţă.
„Din această cauză şi deoarece nu se puteau respecta distanţele legale în vigoare între vecinătăţi şi pentru că terenul lor era îngust, nu au putut obţine avizul de la DSP Botoşani şi au apelat la DSP Iaşi. Aceştia le-au eliberat un aviz care nu corespunde cu realitatea, fără a verifica la faţa locului distanţele legale între locuinţele învecinate, dar şi alte obiective prezente, cum ar fi: şoseaua naţională, distanţa de la instalaţia electrică şi până la gura de descărcare a bazinelor, modul de intrare şi ieşire a cisternei pentru alimentarea bazinelor de carburanţi, dar şi descărcarea acesteia făcându-se stând sub reţeaua electrică de joasă şi medie tensiune”,
Stelian Baltaru, vecin.
În amintita scrisoare acesta arată că s-a găsit o soluţie de compromis pentru ocolirea anumitor distanţe şi că obiectivul a fost trecut în acte ca punct de desfacere cu amănuntul şi nu depozit de carburanţi. Astfel, Primăria Curteşti a eliberat autorizaţia de funcţionare.
Oricum, distanţa faţă de casa familiei Baltaru este o adevărată… poveste. Ciudată!
Într-un raport întocmit de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iaşi în 2015 se specifică faptul că limita proprietăţii lui Stelian Baltaru se află la 15 metri faţă de cuva rezervoarelor de carburanţi.
„Considerăm că obiectivul Staţie de distribuţie carburanţi, situat în loc. Hudum, com. Curteşti, jud. Botoşani, poate avea un impact pozitiv din punct de vedere socio-economic şi administrativ în zonă, iar eventualul impact negativ asupra sănătăţii populaţiei poate fi evitat prin respectarea condiţiilor enumerate”,
dr.Ioan Chirilă, medic primar igienă DSP Iaşi.
dr.Oana Iacob, medic primar igienă DSP Iași.
SKID-ul GPL nou montat se află între rezervoarele de carburanţi şi casă, deci mai aproape de proprietatea lui Stelian Baltaru, ceea ce înseamnă că distanţa faţă de casă ar fi mai mică de 15 metri.
Pe de altă parte, în „Normativ pentru proiectarea, executarea, exploatarea, dezafectarea şi postutilizarea staţiilor de distribuţie carburanţi la autovehicule NP 004 - 05”, la tabelul privind distanţele de siguranţă faţă de staţia de distribuţie GPL de tip SKID, în cazul locuinţelor este specificată obligaţia existenţei a minim 20 de metri.
Distanţă care nu este respectată! Şi o recunosc chiar pompierii, care mai şi spun că în acte este o distanţă, iar în realitate alta.
Astfel, într-un răspuns primit de redacție pe această temă, ISU Botoşani menţionează mai întâi că, „din scenariul de securitate la incendiu şi din piesele desenate rezultă că se respectă distanţa de amplasare a SKID-ului faţă de construcţia învecinată cu destinaţia locuinţă unifamilială de 20 m, minim admisă”.
Pentru ca mai apoi, în chiar aceeaşi adresă, ISU Botoşani să arate că, la faţa locului „s-a estimat distanţa reală de amplasament a SKID-ului faţă de locuinţa cetăţeanului Baltaru Stelian ca fiind de cca. 17 m, mai mică decât cea stabilită în proiect de 20 m”.
Cu toate acestea, ISU Botoşani a emis aviz de securitate la incendiu.
Motivul?
„Nerespectarea distanţei de amplasare a SKID-ului faţă de locuinţa învecinată nu poate fi atribuită investitorului întrucât acesta a respectat toate celelalte distanţe şi repere figurate pe planul de amplasament, ci poate fi considerară o greşeală a proiectantului la măsurătorile făcute pentru amplasarea SKID-ului”,
col.Cristian Amarandei, inspector şef ISU Botoşani.
Ca atare, pentru trecerea de la etapa de aviz la cea de autorizaţie, s-a cerut SC Cristal SRL expertizarea tehnică a proiectului şi a construcţiilor realizate prin expert asistat pentru securitatea la incendiu, acesta având obligaţia de a propune măsuri alternative de protecţie. Mai departe, pentru obţinerea autorizaţiei ISU, firma menţionată trebuie să întocmească documentaţia tehnică de execuţie a staţiei mixte de distribuţie a carburanţilor pe baza măsurătorilor stabilite de expert şi să pună în funcţiune SKID-ul doar după obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
Stelian Baltaru a trimis o reclamaţie şi Primăriei Curteşti.
„Este dată autorizaţie, dar după ce am obţinut avizele instituţiilor abilitate în drept, adică am obţinut avizul de la Mediu şi avizul de la pompieri pentru securitate la incendiu. Noi nu putem să dăm o autorizaţie până nu avem girul de la instituţiile care sunt abilitate să dea răspunsul în asemenea situaţii. Cred că în noiembrie s-a eliberat autorizaţia”,
Marcel Anton, primar Curteşti.
Acesta spunea la sfârşitul lunii noiembrie că SC Cristal SRL încă nu poate folosi SKID-ul GPL.
„Acum are un aviz pentru autorizare, dar ca să funcţioneze va trebui un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi să obţină avizul de funcţionare pe care nu-l obţine decât tot printr-o comisie din partea ISU care merge la faţa locului şi vede dacă a respectat datele din documentaţia care a stat la baza obţinerii avizului pentru securitatea la incendiu”,
Marcel Anton, primar Curteşti.
De-a lungul timpului, atât Stelian Baltaru, cât şi alţi vecini au făcut reclamaţii şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM). În luna mai 2017, Stelian şi Marcela Baltaru au sesizat din nou APM-ul, care a cerut investitorului să îşi completeze documentaţia cu actul de reglementare emis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi cu punctul de vedere al DSP Botoşani. SC Cristal SRL a adus apoi avizul de securitate la incendiu de la ISU şi planul de monitorizare pentru poluanţii din aer rezultaţi din activitatea firmei, de la DSP.
Concluzia APM?
„În urma analizării completărilor în şedinţa CAT din data de 15.06.2017, Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani a decis că proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate”,
Eugen Mateciuc, director executiv APM Botoşani.
Investitorul susţine însă că temerile vecinului sunt nejustificate doar şi pentru simplul fapt că respectivul SKID GPL nu a fost pus în funcţiune. Totodată, a dat asigurări că, atunci când acest lucru se va întâmpla, va respecta toate legile în vigoare.
„Încă nu e autorizat. Este o staţie pusă acolo, dar care nu este autorizată pentru funcţionare. Nu funcţionează! Aceasta este situaţia acum, deci este în curs de autorizare. Se va respecta legea, deci nu facem altfel, nu se încalcă deloc legea”,
Petrino Purice, reprezentant SC Cristal SRL.
Investitorul a arătat că noile reclamaţii fac parte dintr-o serie mai lungă a vecinului în cauză, care de când a preluat benzinăria ar fi întreţinut o relaţie conflictuală.
„Am mai avut probleme cu vecinul acesta. Într-una ne-a şicanat. Este plăcerea lui de a face într-una valuri. Dacă dlui nu-i place liniştea, ce să-i fac eu? De când am deschis staţia la Hudum permanent ne-am lovit de aceste reclamaţii. Am respectat legea, am respectat proiectele şi vedeţi că noi funcţionăm acolo cu celelalte. GPL-ul este în curs de autorizare”,
Petrino Purice, reprezentant SC Cristal SRL.
Aşadar, rămâne de văzut în ce condiţii va funcţiona SKID-ul GPL la data inaugurării, care deocamdată nu se ştie care va fi.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024