Patronul benzinăriei care a aruncat în aer prețul carburanților se distra, în urmă cu ceva timp, că amenda de la ANPC e prea mică. Acum spune că nu a citit procesul-verbal, ”nu-mi mănânc nervii”.
Inspectorii Antifraudă au închis pentru o lună benzinăriile din Beiuș, județul Bihor, care au declanşat isteria naţională din 9 martie. Atunci au ridicat prețul combustibilului la un preț record, de 11 lei pe litru. Pe lângă această măsură, benzinăriile au primit și amenzi.
Firma din Beiuş devenită celebră după ce a stârnit o psihoză în rândul şoferilor din toată ţara, pe 9 martie, vânzând benzina şi motorina la un preţ record de 11 lei pe litru, la staţiile de combustibil deţinute în parteneriat cu MOL România, a rămas temporar fără obiectul muncii.
Inspectorii Antifraudă din cadrul ANAF au amendat cu câte 50.000 lei toate cele 4 staţii de combustibil ale companiei şi le-a suspendat activitatea pentru o lună. Potrivit legii, în cazul amenzii, administratorul firmei are dreptul să achite în termen de 15 zile jumătate din suma minimă prevăzută de lege, în acest caz fiind vorba de 10.000 lei.
Măsura a fost dispusă luni, 28 martie, după cum a declarat, pentru ebihoreanul.ro, administratorul firmei, Daniel Degău.
„Nici nu am citit procesul-verbal, nu-mi mănânc nervii. Ideea este că voi plăti o amendă de 10.000 lei pentru fiecare staţie şi, ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea activităţii pe o perioadă de 30 de zile. Pe acest răstimp, toţi angajaţii de la staţii şi şoferii care fac aprovizionarea, adică 35 de oameni, vor merge în concediu fără salariu”, a explicat Degău, susţinând că nu va contesta sancţiunea.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024