Joi, 05 mai 2022, invitat la Ipotești este managerul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava.
Proiectul Biblioteci în dialog, derulat cu prilejul Săptămânii Naționale a Bibliotecilor, a fost inițiat de Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” a Memorialului Ipotești în anul 2021, dar continuă, cu o nouă ediție, și în acest an.
Prima întâlnire din acest an a proiectului Biblioteci în dialog a avut loc la 7 aprilie 2022, cu participarea la Memorialul Ipotești a managerului Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, poetul Ioan Pintea. Au avut loc discuții pe diverse teme (lectură, cărți, poezie, proiecte culturale, activitatea bibliotecii, biblioteca digitală, proiecte editoriale), iar elevii de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani au susținut un moment artistic.
A doua întâlnire din cadrul proiectului, care a avut loc la 14 aprilie 2022, s-a bucurat de prezența la Memorial a doamnei Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii „G.T. Kirileanu” Neamț, care ne-a prezentat biblioteca nemțeană, fondul de carte și aparițiile editoriale ale bibliotecii. La final, poetul botoșănean Vasile Iftime a citit un grupaj de poezii din creația proprie și a răspuns întrebărilor participanților pe teme poetice. Pe tot parcursul evenimentului, copiii de la Școala „Raluca Iurașcu” din Joldești au prezentat momente de muzică folk, sub îndrumarea Preotului Cristian Dumitraș.
Joi, 05 mai 2022, îl vom avea ca invitat la Ipotești, în cadrul aceluiași proiect, pe managerul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, domnul Gabriel Cărăbuș, doctor în istorie. Începând cu ora 12.00, în Sala de expoziții temporare „Horia Bernea” a Memorialului Ipotești, va avea loc prezentarea bibliotecii sucevene, urmată de discuții pe temele propuse, dialoguri cu elevii participanți.
Momente ale acestui eveniment vor fi apoi distribuite și pe rețelele de socializare (inclusiv pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești).
(Comunicat de presă)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024