O persoană a fost declarată vindecată, însă două persoane și-au pierdut viața.
Până astăzi, 7 aprilie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani se aflau în carantină instituționalizată 486 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
De asemenea, potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, din totalul persoanelor testate pozitiv (98), 48 sunt cadre medicale din cadrul blocului central al Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, de pe secțiile ATI, diabet, chirurgie și cardiologie. Față de raportarea efectuată în urmă cu aproximativ două ore, la Botoșani au mai fost depistate încă 12 cazuri pozitive la noul virus.
La nivelul județului Botoșani, până în prezent, două persoane au decedat, iar o persoană a fost declarată vindecată.
Potrivit informațiilor furnizate de către Spitalul Județean de Urgență Mavromati, primul pacient vindecat din județul Botoșani de Covid-19 este un bărbat de 37 de ani (cu o patologie pulmonară preexistentă) care a fost externat în cursul zilei de luni. Acesta a fost internat pe Secția de Infecțioase a Spitalului Județean, manifestând o formă medie a bolii Covid-19, iar în urma tratamentului administrat conform protocolului, acesta a fost declarat vindecat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024