Bilanţul morţilor în inundaţiile din judeţul Galaţi a ajuns la şase. Trupul unui bărbat a fost descoperit ieri plutind pe marginea şoselei din comuna Slobozia Conachi.
A fost purtat de viitură aproape 6 kilometri. Şi o persoană dispărută din localitatea Suhurlui a fost confirmată moartă aseară. Apele s-au retras, dar a rămas în urma lor un strat de mâl de jumătate de metru, inclusiv în case.
"Ce apă. Prăpăd au făcut. Ia uitaţi, oameni buni! Ne-a nenorocit".
"Dacă era să auziţi cum urlau animale, nu vă pot spune. Sfârşitul lumii a fost". "Noi nu avem unde sta, nu avem unde dormi", spun localnicii.
La două zile de la potop, ies la suprafaţă nenorocirile. Trupul unui bărbat dat dispărut în Pechea a fost găsit abia ieri la două localităţi distanţă. A fost purtat de ape 6 kilometri, potrivit observatornews.ro.
"L-a văzut în boscheţi acolo. Şi m-a chemat "tati, vino că este un om mort" şi când am venit, am dat de dânsul. L-am adus pe apa, în jur de vreo 40 - 50 de ani", spune un alt localnic.
Tragedia este cu atât mai mare cu cât sâmbătă şi fratele său şi-a pierdut viaţa. De frică, mai mulţi oameni nu au vrut nici ieri să coboare din podurile locuinţelor. Apele au ajuns în unele zone până la aproape doi metri. Până şi salvatorii au fost în pericol.
Un echipaj de pompieri a fost surprins de viitură noaptea trecută in această maşină. Ei au reuşit să iasă pe geamuri, însă maşina au abandonat-o în locul în care se află în acest moment. 12 ore mai târziu, se vede şi asflaltul. Viitura a trecut, însă, în urma ei rămân sute de gospodării distruse.
5.500 de locuinţe au fost avariate numai în judeţul Galaţi. 20 de mii de oameni au fost afectaţi. În urma apelor, a rămas un strat gros de mâl care acoperă totul în case.
"E jalea cea mare. E malul asa şi apa a fost atât. Nu mai am nimic, totul s-a terminat". "Mobila e toată distrusă! Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată pe aici!" "Nu vă daţi jos, acolo staţi!", spun localnicii.
Pompierii au mai salvat şi ieri animale care au rămas prinse printre puhoaie. După o zi întreagă de chin şi suferinţă, când pe cer a apărut curcubeul, oamenii au privit cu speranţă că ploile nu se vor mai întoarce curând.
Nu a durat mult, însă, bucuria, căci la lăsarea întunericului, a început iar potopul. Probleme sunt de altfel în întreg judeţul Galaţi. Din aer se observă cel mai bine dezastrul din localitatea Bereşti. Străzile au fost înghițite de puhoaie şi ici colo se mai ivesc câteva petice de iarbă.
Aseară, în judeţ a ajuns şi Sebastian Burduja. Împreună cu reprezentanţii companiilor de electricitate a făcut bilanţul - iar peste 90% dintre gospodăriile în care nu exista curent, au fost reconectate. Zonele Cudalbi, Vameș și Costachi Negri, dar și stația de transformare Pechea rămân însă în continuare fără curent.
35 de case sunt în situaţia în care nu puteau fi reconectate pentru că exista pericol de incendiu, de electrocutare. Drumul Naţional 24 care duce spre Bârlad a fost închis între localităţile Vârlezi și Craiesti după ce a fost rupt de viitură.
(Foto: ISU Galați)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024