Activitatea din cadrul biroului Avocatului Poporului care funcţionează în cadrulInstituţiei Prefectului de la Botoşani va fi întreruptă până în toamnă. Persoanele care vor avea nevoie de asistenţă juridică imediată vor trebuie să se deplaseze până la Suceava.
Motivul pentru care uşile biroului de la Avocatul Poporului vor rămân închise o perioadă este privitor la repaosul de odihnă al avocaţilor pe perioada verii, adică până la data de 1 septembrie 2012.
„Doamna de la Avocatul Poporului are biroul la Suceava, dumneaei este în concediu de odihnă şi pe intervalul cât este dumneaei în concediu ne-a comunicat că să transmitem persoanelor care au probleme să se prezinte acolo, la biroul de la Suceava”, a declarat
prefectul Adrian Constantinescu. Biroul Teritorial Suceava al Avocatului Poporului a încheiat un protocol de colaborare cu Instituţia Prefectului la începutul lunii februarie 2012, convenindu-se ca audienţele să fie susţinute la Botoşani, în a doua miercuri din fiecare lună şi la Dorohoi, la Oficiul Prefectural, în a treia miercuri din fiecare lună. În baza aceluiaşi protocol,
Citește și:
Îmbulzeală la Biroul Avocatului Poporului de la Botoşani - FOTOGALERIE