Un incendiu a izbucnit în duminica de Florii la biserica de lemn din cadrul complexului de schi din Borșa, județul Maramureș.
Două echipaje de pompieri şi un echipaj SMURD s-au deplasat la fața locului, potrivit observatornews.ro
Biserica de lemn aflată în complexul turistic Borşa din Munţii Rodnei a fost cuprinsă de un incendiu, duminică, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Oana Alexa Gonczi.
Biroul de presă al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a transmis duminică, într-un comunicat oficial, că biserica de lemn în stil maramureşean din Parohia Borşa Complex a ars în totalitate.
”Cu profundă îngrijorare pentru comunitatea credincioşilor ortodocşi din Parohia Borşa Complex, am aflat de tragedia care tocmai a avut loc prin izbucnirea unui devastator incendiu la biserica lor de lemn în stil maramureşean. Biserica a ars în totalitate şi nu au mai putut fi salvate multe lucruri. Biserica este noua, a fost construită In ultimii 30 de ani, deci nu este monument istoric !” potrivit News.
Episcopia afirmă că, din informaţiile primite de la părintele protopop al Vişeului, Mihai Chira, au aflat că biserica a fost asigurată, ceea ce înseamnă că pagubele vor fi în mare parte acoperite.
”Protopopul Vişeului, din îndemnul Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, s-a deplasat de îndată la faţa locului pentru a-i fi alături Părintelui Paroh Pop Ioan Constantin, Consiliului Parohial şi credincioşilor în aceasta situaţie grea prin care trec într-o zi de mare sărbătoare creştina ,Praznicul Floriilor, urmând să se facă evaluarea situaţiei şi să informeze Sfânta Episcopie despre cele constatate. Totodată, Protopopul Vişeului, Pr. Mihai Chira, se va implica, în parteneriat cu Primăria, spre a identifice un loc potrivit pentru săvârşirea Sfintelor Slujbe în săptămâna Sfintelor Pătimiri şi a slujbelor legate de Sărbătoarea Învierii Domnului şi a tuturor celorlalte slujbe, până la construirea unui nou locaş de cult”,
afirmă Episcopia.
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Protopopiatul Vişeu, Parohiile şi Mănăstirile anunţă că vor fi solidare cu situaţia grea prin care trec tocmai in preajma sărbătoarii Învierii Domnului, preotul şi credincioşii din Borşa Complex şi vor sprijini construcţia noi bisericii.
”Rugând pe Dumnezeu să dea putere tuturor: păstorului şi credincioşilor să depăşească acest eveniment tragic, mulţumim Domnului că nu au fost victime umane şi pierderi de vieţi omeneşti, vă asigurăm de toată susţinerea şi solidaritatea noastră fraternă. Dumnezeu şi Maica Domnului să vă întărească şi liniştească dăruindu-vă pacea şi liniştea necesară să puteţi cinsti, trăi şi simţi creştineşte sărbătoarea Învierii Domnului! Amin!”.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024