O biserică unicat, veche de 300 de ani, din judeţul Botoşani, are o istorie demnă de scenariul unui film. A călătorit peste 600 de kilometri din Ucraina până în România şi a fost motiv de dispută între două sate botoşănene în urmă cu 200 de ani, scrie publicația Adevărul.
În nordul României, în judeţul Botoşani, pe graniţa cu Ucraina, în ţinutul Hilişeului, legende vechi de sute de ani trăiesc şi astăzi printre gospodarii care duc o viaţă arhaică pe frontieră. În această veritabilă ţară dominată de codri şi dealuri, nu există copac, piatră şi petic de pământ care să nu-şi aibă povestea. Una dintre cele mai cunoscute şi interesante istorii ale zonei se leagă de o mică bisericuţă de lemn din satul Corjăuţi. Un monument istoric unicat în Moldova, în special prin povestea sa demnă de scenariul unui film. Are peste 300 de ani vechime, dar încă stă în picioare, neîmblânzită de timp. Este de altfel inima acestui mic sat, aflat la o depăratare de peste 55 de kilometri de municipiul Botoşani şi aproape de frontieră.
„Este sufletul satului. Când se trezesc corjăuţenii, se uită întâi la biserică şi se duc cu sufletul în rugăciune la Hristos. Fără ea, nu ar avea linişte. Pentru ea au trudit moşnegii noştri şi din credinţa lor s-a făptuit“, spune Constantin Cuciureanu, pălimarul satului (n.r. – persoană însărcinată cu paza unei biserici).
Când vorbesc despre ea, oamenii au ochii aprinşi, pătimaşi. Pălimarul se urcă în mica turlă de lemn şi o priveşte cu drag. După aceea, se aşază pe o băncuţă de lemn, lângă toacă şi începe povestea fantastică şi misterioasă a acestei „inimi de lemn“ a satului.
„Biserica nu este de aici. În Corjăuţi a fost adusă acum 200 de ani“, spune localnicul. De altfel, şi alţi săteni, dar şi istoricul oficial al bisericii arată că, într-adevăr, deşi are 300 de ani, biserica este doar din 1814 în centrul satului Corjăuţi. Iniţial se afla în Pomârla, un sat aflat la 4 kilometri, peste dealuri, de Corjăuţi. Pomârla, după cum arată şi preotul Ioan Niţă, un specialist al istoriei acestei zone, era centrul de putere al marii familii boiereşti Başotă din nordul Moldovei, cu întinse posesiuni, inclusiv în ţinutul Hotinului, Ucraina de astăzi, dar şi în Basarabia. Acolo s-ar fi aflat această mică biserică din lemn la începutul secolului al XIX-lea. Chiar lângă conacul, astăzi dispărut al familiei Başotă.
Construind o altă biserică de piatră, Ioniţă Başotă, boierul stăpân peste toate moşiile din zonă, a decis să ofere biserica din lemn unui cătun fără lăcaş de cult. „Boierul Başotă a decis să facă un concurs. Ciudat concurs, fiindcă miza era, culmea, o biserică. Başotă a spus că va da biserica acelui sat ai cărui gospodari vor ajunge primii la răsăritul soarelui şi o vor revendica. Totodată o altă condiţie era ca în câteva ore, satul câştigător să ducă biserica în cătun şi până la apusul soarelui să bată şi clopotele în turla ei. Adică de la răsărit la apus să mute o biserică întreagă şi să o şi pună în funcţiune. Un concurs aproape imposibil pentru oricine“, spune Marcel Grădinaru, şef al Ocolului Silvic Pomârla, dar fiu al satului Corjăuţi.
Cu toate acestea, onoarea de a avea frumoasa biserică din lemn a boierului Başotă,a făcut ca mai multe sate fără lăcaş de cult să intre în competiţie. Concurenţa cea mai acerbă era între satele Hulub şi Corjăuţi, cele mai apropiate de Pomârla. „Era şi o ruşine să nu ai biserică în sat. Ce gospodar erai fără biserică? Şi era şi credinţa. Oamenii erau credincioşi şi doreau biserică. Aşa că au acceptat competiţia, indiferent de condiţii. Chiar dacă păreau imposibil de realizat“, spune Marcel Grădinaru, care a aflat povestea de la mama sa în vârstă de 92 de ani.
Un preot a adus o icoană de la Muntele Athos şi organizează o procesiune specială prin oraş
