Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și mijlocirea Sfântului Ierarh Spiridon, Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani, a primit în dar unul dintre papucii Sfântului.
Sfântul Spiridon este cinstit de Biserică pe data de 12 decembrie. Spiridon este sfântul care pleacă periodic din raclă, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credință și cu dragoste.
Astfel, precum se cunoaște îndeobște, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare făcător de minuni, potrivit timpulcredinței.ro
Biserica ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil “ din Parohia Hilişeu-Crişan, Comuna Hilişeu-Horia, Protopopiat Dorohoi , este situată în mijlocul satului, pe un loc înalt împrejmuit de pomi şi verdeaţă şi se poate vedea din orice punct al satului .
Datorită faptului că biserica veche se afla situată la marginea satului a devenit necesară construirea unei noi biserici în mijlocul satului spre a fi accesibilă tuturor enoriaşilor. De altfel acest proiect reprezenta un vis mai vechi al locuitorilor din satul Hilişeu-Crişan. Această dorinţă se va concretiza abia în primăvara anului 1997 când primarul de Rădăuţi, Mihai Frunză – fiu al satului – împreună cu soţia, Silvia Gabriela Frunză, îşi exprimă intenţia de a zidi noua biserică.
Faţada bisericii este făcută în praf de piatră. Pictura a fost executată în tehnica ,,tempera” de către pictorii Costin şi Zenaida Racheriu. Aceştia au împânzit zidurile interioare cu o mulţime de sfinţi, care sunt redaţi în culori pastelate şi reale.
(Foto: timpulcredinței.ro)
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Piață luată la verificat de polițiști, s-au dat amenzi de peste 8.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean ARESTAT după ce a intrat cu forța peste soție în apartament
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Scene OBSCENE în parc: Un botoșănean a fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile