Nici mai mult, nici mai puţin de 227 de ani i-au fost daţi Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi să treacă până la o veritabilă schimbare la faţă. Ridicată de grecul Constantin Gheorghiu, a mai avut parte de reparaţii serioase prin 1911 şi 1965.
Pictată în primii ani de după revoluţie, atunci când preot paroh era Petru Ifrim, lăcaşul de cult a avut parte de reparaţii capitale în 2016, sub oblăduirea părintelui Gabriel Mihăescu, acesta încununându-şi astfel peste un deceniu de slujire la biserica din cartierul Bucovina. Iar lucrările, începute în februarie şi care se finalizează în aceste zile, au venit atunci când riscul unei dezintegrări părea iminent, chiar dacă era mai puţin conştientizat. Echipa de la SC Dioconstruct SRL a constatat cu surprindere că biserica era mult mai fragilă decât părea la prima vedere.
„Era sută la sută putred, nu mai ţinea ca acoperământ, se mai ţinea în câţiva căpriori şi câteva table. Norocul a fost că n-am avut ierni grele. Trebuia făcută numaidecât. S-a schimbat tot, nu a mai rămas nimic fiindcă era putred tot. Am mai fost obiective la care mai puteam folosi o scândură, un căprior, aici însă nu am mai putut folosit nimic din ce am dat jos”, spune Dumitru Ganea, sufletul echipei de muncitori.
La aproximativ şapte metri înălţime s-a turnat o centură de rezistenţă din beton, iar acoperişul a fost practic reconstruit, cu bârne noi şi tablă din cupru zincat. Dincolo de efortul financiar, care se ridică la multe sute de mii de lei şi care a fost susţinut din donaţiile enoriaşilor şi din contribuţiile familiei părintelui paroh, rămâne satisfacţia unei lucrări trainice.
„Îmi pare bine că am putut să lucrez la un obiectiv de o asemenea valoare, pe care să-l vadă lumea şi să fie mândră. Au fost deja oameni care au văzut ce am făcut şi ne-au felicitat”, mai afirmă Dumitru Ganea.
Şi el şi colegii săi de muncă au tot căutat o inscripţie, un semn pe materialele dezafectate pentru a afla anul în care au fost amplasate. În zadar însă… Tocmai de aceea, mărturie pentru generaţiile viitoare, au lăsat câteva mesaje pentru cei care, peste ani şi ani, se vor încumeta să purceadă la o nouă mare lucrare.
Până atunci însă, au rămas drept mărturie, pentru câteva zile sau săptămâni, tabla şi bârnele care au fost coborâte de pe biserică. Pot fi văzute mai cu seamă în spatele lăcaşului de cult, dovadă a trecerii atâtor ani şi atâtor generaţii prin lăcaşul de cult de care grecul Constantin probabil că acum ar fi tare mândru. (S.B.)
VEZI ŞI:
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile