An de an, cei mai mari scriitori ai României vin aici pe 15 ianuarie. Are loc o slujbă de pomenire a poetului nepereche fiindcă în acest lăcaş de cult a fost creştinat. Atunci îi trec pragul şi oficialităţile Botoşaniului, iar uneori, cum s-a întâmplat chiar în 2018, şi diplomaţi străini.
În toate celelalte zile din an Biserica Uspenia, fiindcă despre aceasta este vorba, reprezintă însă toaleta publică a oamenilor din Centrul Vechi, dar nu numai a lor. Gardul din spatele lăcaşului, acolo unde este amenajată o parcare, este udat frecvent de botoşănenii care nu au ceva în comun cu normele de convieţuire sociale, dar nici cu simbolurile oraşului şi nici măcar cu cele sfinte.
Iar elocvent este ceea ce s-a întâmplat la recent încheiate Zile ale Oraşului. În amintita zonă băltea urina, care în căldura soarelui producea un miros greu de suportat. Aceasta pentru că, deşi pare greu de crezut pentru un eveniment de asemenea amploare, zona respectivă a fost a nimănui.
Câte amenzi au aplicat jandarmii pentru urinat în public, în cele patru zile de festival? Exact zero.
„Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean nu au aplicat sancţiuni contravenţionale la Zilele municipiului Botoşani. Participanţii au fost informaţi cu privire la locul de dispunere al toaletelor publice. Zona din spatele Bisericii Uspenia nu a fost inclusă în itinerariile de patrulare ale patrulelor de jandarmi, conform planului de acţiune”,
plt.adj. Dan Izotov, purtător de cuvânt Jandarmeria Botoşani.
La rândul lor, poliţiştii locali au avut altă treabă pe parcursul Zilelor Oraşului.
„Noi am avut zona de acţiune doar la scenă, dar dacă am dat peste unul care am văzut că urinează, nu am avut cum să nu luăm măsuri, dar acţiunile de patrulare şi ordine publică au revenit Jandarmeriei în mod special”,
Ioan Onuţu, director Poliţia Locală Botoşani.
Instituţia municipalităţii a aplicat totuşi o amendă de 400 de lei pentru urinat în alte locuri decât cele amenajate. De asemenea, două alte sancţiuni a câte 800 de lei fiecare s-au dat pentru consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise şi scuipat de seminţe în spaţiul public, iar altele două, de câte 500 de lei fiecare, pentru producerea de alte mizerii. Nu a lipsit nici o sancţiune de 250 de lei pentru practicarea jocurilor de noroc.
În general însă, reprezentanţii Poliţiei Locale susţin că au o problemă în sancţionarea urinatului în locuri publice atunci când amenzile sunt contestate.
„Am avut probleme şi în instanţă cu urinatul. Am avut anul trecut o acţiune în gangul de la Casa Cărţii şi a câştigat persoana sancţionată pe motiv că în municipiul Botoşani nu sunt WC-uri publice. A spus că este bolnav, că are adeverinţă de la doctor: «n-am putut, unde să mă duc?»”,
Ioan Onuţu, director Poliţia Locală.
Şi adevărul nu este chiar departe. În municipiul Botoşani există doar două toalete publice, în parcul Mihai Eminescu şi în staţia de la Big.
La Zilele Oraşului, în Centrul Vechi s-au amplasat cinci toalete ecologice, în apropierea fântânii arteziene de la Modarom.
Biserica Uspenia, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este ctitoria Elenei Rareş, soţia lui Petru Rareş, fiind ridicată în anul 1552.
Preotul paroh Teodor Candrea declara pentru Doxologia.ro că Biserica Uspenia a păstrat singurul act de stare civilă al lui Eminescu, mai exact registrul de botez în care se arăta naşterea poetului, 15 ianuarie 1850, şi data botezului, 21 ianuarie 1850. Registrul a fost luat de Nicolae Iorga, împreună cu alte 21 de documente, şi dus la Academia Română în 1925.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024