După ce luni la rând au anunțat că nu votează comasarea spitalelor din subordine, consilierii Uniunii Social – Liberale au făcut exact contrariul. În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean în care s-a dezbătut trecerea Psihiatriei, Pediatriei şi Maternităţii la „Mavromati”, sub adăpostul votului secret, cu largul sprijin al consilierilor USL, proiectul comasării susţinut de PDL a trecut cu 24 de voturi pentru, 6 împotrivă şi două abţineri.
Cum USL-iştii deţin confortabil majoritatea în CJ, dacă reprezentanţii săi ar fi votat contra, proiectul ar fi picat. În acest fel primele trei unităţi sanitarte menţionate îşi vor pierde personalitatea juridică şi vor deveni secţii ale Spitalului Judeţean. După anunțarea votului consilierii PSD au cerut pauză de consultări. Aceasta deoarece, paradoxal, următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă proiectul de reorganizare a spitalelor propus tocmai de USL, care prevedea doar comasarea cu Sanatoriul Podriga. S-a propus amânarea acestuia, iar consilierii USL urmează să decidă ce fac.
(S.B.)