În schimb, în cadrul acțiunii au fost aplicate zeci de amenzi pentru viteză.
La data de 13 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru verificarea respectării legislației rutiere.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 54 de autovehicule, 17 dintre acestea fiind testate cu aparatul etilotest, fără rezultate pozitive.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Copil îmbolnăvit din cauza unei poluări masive: Tatăl cere disperat ajutorul - VIDEO
Ramona Lupu
Mar 12, 2025
O nouă lege pentru șoferii agresivi în trafic: Ce sancțiuni drastice se aplică
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Moment emoționant pentru un polițist din Botoșani: A revenit la liceul unde a învățat
Oana Sava
Mar 12, 2025
Doliu la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Un profesor de 53 de ani s-a sinucis
Oana Sava
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile