Creștere majoră a unei boli la Botoșani, dar și în alte județe.
Unul din 5 cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană se înregistrează în România, iar în anul 2022, numărul îmbolnăvirilor a înregistrat „o creștere majoră” în țara noastră, comparativ cu anul 2021, a anunțat dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta, vineri, într-o conferință de presă.
Chiar dacă este o boală care se tratează, tuberculoza aduce cu sine și „un grad destul de mare de stigmă”, amintește Paula Rusu, pacientă vindecată de tuberculoză, devenită apoi vocea pacienților cu tuberculoză din România.
În anul 2022 s-au înregistrat în România 8.824 de cazuri de tuberculoză, față de 7.618 cazuri în anul 2021, arată datele statistice provizorii ale Programului Naționale de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei.
Aceste date reflectă noua realitate cauzată de impactul pandemiei de COVID-19, care a ținut departe de spitale bolnavii suferinzi de alte probleme de sănătate în afara infecției cu SARS-COV-2, inclusiv tuberculoză, arată managerul Institutului Marius Nasta.
Incidența înregistrată în 2022 a ajuns la 46,1 cazuri la suta de mii de locuitori, de la 39,7 cazuri înregistrate la suta de mii de locuitori, în anul precedent, potrivit hotnews.ro
Dacă numărul județelor cu incidență mare (roșu) a rămas comparabil în ultimii doi ani, numărul județelor cu incidență medie (galben) între 37,1 și 59 de cazuri la suta de mii de locuitori a crescut de la 12 în anul 2021, la 19 în anul 2022. Cel mai mare număr de cazuri de tuberculoză au fost diagnosticate în județele: Iași - 476 de cazuri, Dolj - 430 de cazuri, Bacău - 327 de cazuri și Botoșani - 327 de cazuri.
327 de copii au fost diagnosticați cu tuberculoză în anul 2022, cu o incidență de 10,7 la 100.000 copii, sub nivelul celei din 2019, care a fost de 12,7.
În acest context, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta a dezvoltat o colaborare cu Facultatea de Geografie a Universității din București, Centrul de Analiză Integrată și Management Teritorial și Centrul de Inovație și E-Health al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, pentru a analiza impactul pandemiei COVID-19 asupra diagnosticării tuberculozei.
Analiza datelor evidențiază o scădere abruptă a cazurilor diagnosticate în 2020, cu peste 30%, în condițiile în care media de scădere a incidenței cazurilor de tuberculoză anterior pandemiei a fost în România de 5,7 %. Cercetarea demonstrează că, în județele în care personalul medical a fost implicat aproape total în limitarea efectelor pandemiei, diagnosticarea tuberculozei a scăzut aproape la jumătate.
Efectul prezenței caravanelor Screening TB în zonele cu incidența cea mai mare din România (Botoșani, Vaslui, Iași, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița) în perioada de debut a pandemiei a dus la creșterea gradului de diagnostic al tuberculozei.
În anul 2022, este pentru prima oară când se observă tendința de creștere a cazurilor depistate după pandemia care a avut un impact masiv asupra gradului de depistare. Acest amănunt impune o concentrare atentă asupra depistării precoce/a screeningului cazurilor de tuberculoză, dar și măsuri care să vizeze creșterea aderenței la tratament, concomitent cu intervenții de reducere a stigmei specifice acestei patologii.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024