Autoritățile au început să ia măsuri după ce o boală extrem de contagioasă a fost depistată în Ucraina, la granița cu România.
Ministerul Sănătății anunță că a cerut Direcțiilor de Sănătate Publică din nord-estul țării încă de la 1 noiembrie să ia măsuri, după ce în Ucraina au fost raportate cazuri de difterie, o boală extrem de contagioasă care în România a fost eradicată în 1980.
„Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică, a dispus, încă din 1 noiembrie 2019, Direcțiilor de Sănătate Publică din județele Botoșani, Maramureș, Satu Mare, Suceava și Tulcea intensificarea activității de supraveghere a difteriei, urmare a comunicărilor identificate privind evoluția unor cazuri de îmbolnăvire prin difterie în Ucraina”,
anunță instituția, printr-un comunicat.
Medicii de familie și spitalele din zonă sunt obligați să anunțe la DSP orice caz suspect, pentru a fi făcută anchetă epidemiologică, scrie Digi 24.
De asemenea, Ministerul Sănătății a cerut verificarea situației în ceea ce privește vaccinarea pentru difterie, în condițiile în care singura modalitate de prevenire a acestei boli extrem de contagioase este vaccinarea, și „să fie identificate zonele cu o mai slabă acoperire pentru a interveni cu acțiuni de recuperare la vaccinare a copiilor”.
De asemenea, ministerul a cerut să fie făcută urgent achiziție de ser antidifteric, pentru eventualitatea în care vor fi înregistrate cazuri de difterie și în România.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Padocul Flămânzi: Pași spre soluții etice pentru câinii comunitari
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Stații de încărcare pentru mașini electrice cu montare pe perete – o soluție eficientă și accesibilă
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Jocurile de zaruri clasice și moderne
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile