Boboceii care au păşit în acest an în primul an de şcoală dar şi „veteranii” acestora din clasele primare sunt încărcaţi de manuale, caiete sau diverse ustensile didactice pe care sunt nevoiţi să le îndese în rucsacuri în momentul în care merg la şcoală.
Cel puţin asta susţin psihologii din cadrul unor unităţi de învăţământ care au tras deja un semnal de alarmă pe această linie în rândul inspectorilor şcolari. „
Discuţiile cu psihologii noştri din Centrul Judeţean de Asistenţă şi Resurse Educaţionale urmare a interviului dat de unul din şefii medicilor de la Spitalul de Pediatrie au arătat că într-adevăr ghiozdanele elevilor din ciclul primar sunt foarte grele, depăşesc cu mult greutatea copilului, aşa cum ar trebui să fie la o limită maximală, astfel încât le recomandăm şi pe această cale învăţătorilor şi d-nelor învăţătoare să se gândească bine la manualele şi auxiliarele pe care trebuie să le poate copiii la şcoală continuu chiar dacă nu sunt folosite zilnic”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Ada Macovei a mai spus că, învăţătorii ar trebui să solicite un singur material auxiliar pentru fiecare disciplină, uşurând astfel greutatea ghiozdanului pe care îl poartă elevii. „
Ne dorim încă o dată ca elevii să poată avea cel puţin în unităţile din municipiul Botoşani locuri în care să îţi păstreze echipamentul sportiv, poate o parte dintre acele lucruri de care nu au nevoie în fiecare zi dar care trebuie să le educă la anumite discipline”, a mai spus
Ada Macovei. (G.E.)