Ștefan Bodișteanu a fost convocat deja pentru meciurile din preliminariile Cupei Mondiale 2026 cu Norvegia și Estonia.
Ștefan Bodișteanu a evoluat pentru naționalele de tineret ale României, dar nu are niciun regret că a luat decizia de a nu mai evolua alături de ”Tricolori”, scrie digisport.
Mijlocașul de la FC Botoșani este născut, de altfel, în Moldova, la Chișinău. Acesta a fost legitimat în perioada 2010-2015 la Zimbru Chișinău, după care a făcut trecerea la Academia Hagi
”Decizia îmi aparține în totalitate și cred că este un pas important pentru mine să joc la echipa națională a Moldovei. Până acum au mai fost discuții, însă nu primisem nicio propunere concretă. Sper să aduc un plus echipei naționale și îmi doresc să avem un parcurs cât mai bun. Nu îmi pare rău că nu voi mai reprezenta România. Moldova este țara în care m-am născut și cred că oricine și-ar dori să reprezinte naționala țării de unde provine”, a spus Ștefan Bodișteanu.
Două goluri și trei pase decisive sunt reușitele lui Ștefan Bodișteanu în meciurile jucate
450.000 de euro este cota de piață a lui Ștefan Bodișteanu, potrivit Transfermarkt
Lotul Moldovei pentru meciurile cu Norvegia și Estonia
Portari: Cristian Avram (Araz-Naxçıvan PFK, Azerbaidjan, 11), Dumitru Celeadnic (Ordabasy, Kazahstan, 10), Andrei Cojuhar (NK Veres Rivne, Ucraina, 2), Nicolai Cebotari (FC Zimbru, 1)
Fundași: Veaceslav Posmac (Petrocub, 72/2), Oleg Reabciuk (Spartak Moscova, Rusia, 53), Sergiu Platica (FC Petrocub, 49), Artur Crăciun (Puszcza Niepołomice, Polonia, 31), Ioan-Călin Revenco (Puszcza Niepołomice, Polonia, 24/1), Victor Mudrac (Ordabasy, Kazahstan, 20/1), Vladislav Baboglo (FC Karpaty Lviv, Ucraina, 15/2), Daniel Dumbrăvanu (Messina, Italia, 5), Andrei Motoc (Virtus Entella, Italia, 1)
Mijlocași: Artur Ioniță (Triestina Calcio, 75/5), Vadim Rață (FC Universitatea Cluj, România, 53/3), Mihail Caimacov (NK Slaven Belupo, Croația, 31/2), Maxim Cojocaru (SC Oțelul Galați, România, 27/1), Nichita Moțpan (FC Fakel Voronej, Rusia, 24/3), Victor Stînă (AEL Larissa, Grecia, 21/3), Dan Pușcaș (FC Petrocub, 2), Teodor Lungu (FC Petrocub 1), Ștefan Bodișteanu (FC Botoșani, România, 0)
Atacanți: Ion Nicolaescu (SC Heerenveen, Țările de Jos, 49/16), Vitalie Damașcan (Maccabi Petah-Tikva FC, Israel, 42/5), Virgiliu Postolachi (FC CFR Cluj 1907, România, 25/1)
2 milioane de euro pentru fericirea a 270 de copii din Botoșani - VIDEO
Ramona Lupu
Mar 04, 2025
Gabriela Erdic
Mar 04, 2025
Șofer cu o mașină „fantomă” oprit de polițiști la vamă
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un jandarm a REFUZAT mita de la doi hoți care au buzunărit un bărbat nevinovat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile