Tehnicianul FC Botoșani a făcut primele declarații după ce a adus echipa deasupra locurilor retrogradabile.
Andone a făcut minuni la Botoșani. A preluat echipa în iarnă, atunci când era pe ultimul loc, și a reușit să o ducă în afara locurilor direct retrogradabile sau de baraj. La finalul meciului de la Ploiești, Andone și-a felicitat jucătorii pentru evoluție și a explicat faptul că va spune la finalul sezonului cum a reușit să schimbe fața echipei, potrivit gsp.ro.
Bogdan Andone, la Prima Sport
„Spiritul și atitudinea sunt importante în momentul de față, acestea sunt lucrurile care fac diferența. Băieții merită felicitați și când pierdem, și când câștigăm. Nu e simplu să pleci în ianuarie cu acel număr de puncte, fiecare meci îl jucăm cu sabia deasupra capului. Fiecare partidă pierdută reprezenta încă un pas spre Liga 2. Jucătorii au avut credință, muncesc extraordinar de mult, merită toate felicitările. O să spun la finalul sezonului care este secretul în vestiar”
Botoșani are șanse reale la salvarea directă. Moldovenii au urcat pe 12, cu 24 de puncte, cu două etape înainte de finalul sezonului. De cealaltă parte, Petrolul este o poziție mai sus, cu 26, și „tremură” pentru rămânerea în Superliga, deși a început play-out-ul pe o poziție liniștită.
Pentru Botoșani urmează duelul de pe teren propriu cu Voluntari, care va avea loc pe 4 mai. În ultima etapă, trupa lui Bogdan Andone se va deplasa pe terenul Oțelului Galați, care va disputa și finala Cupei României pe 15 mai, în fața Corvinului Hunedoara.
(Foto: Sportpictures)
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile