Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat, a decis Senatul.
De indemnizaţia pentru limită de vârstă beneficiază şi aleşii locali care au avut anterior intrării în vigoare a prezentei legi calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consiliul Judeţean.
Acesta înseamnă la Botoşani că în jur de 1.000 de foşti şi actuali aleşi locali din categoriile menţionate ar urma să primească pensii speciale.
Plenul Senatului a adoptat legea privind pensiile aleşilor locali cu 86 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi nicio abţinere. Liberalii au ieşit din sala înaintea votului.
Legea, în forma adoptată de plenul Senatului, prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare eşalonate au dreptul la încetarea mandatului la indemnizaţie pentru limită de vârstă dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.
Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consilii Judeţene.
Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă şi care au ocupat până la vărsta de pensionare şi alte funcţii pentru care este stabilită indemnizaţia pentru limită de vărstă, prin alte acte normative, au obligaţia să opteze pentru una dintre indemnizaţii.
Proiectul de lege a fost iniţiat de către 29 de parlamentari PSD, UDMR, PNL, UNPR, precum şi din partea minorităţilor naţionale.
Senatorii din comisiile de specialitate au dat, săptămâna trecută, un raport favorabil acestei legi care prevede acordarea unor pensii speciale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene, de indemnizaţia de vârstă urmând să beneficieze atât actualii, cât şi foştii aleşi locali.
"Primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate după caz, în anexele nr.5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, au dreptul la indemnizaţie pentru limită de vârstă", arată proiectul de lege aprobat de senatorii din Comisia Juridică şi Comisia de Administraţie, din Senat.
Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
De indemnizaţia pentru limită de vârstă, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate.
Proiectul a fost adoptat tacit de către Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.
CITEŞTE ŞI:
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile