Prezent la acţiunea derulată luni la Modern Calor şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean a aplaudat investiţia derulată prin fonduri europene şi a făcut un tur al societăţii alături de elevii de la Liceul Dimitrie Negreanu.
Daniel Botezatu susţine că deja a lansat o invitaţie către unităţile de învăţământ
din judeţ prin care a oferit elevilor posibilitatea de a efectua un stagiul de practică pe perioada verii în cadrul societăţii de termoficare a oraşului pentru a se specializa la propriu.
„Noi am lansat invitaţia către absolut toate liceele din judeţ, indiferent dacă sunt tehnologice sau nu. De ce? Pentru că practic după revoluţie în condiţiile în care industria românească şi industria botoşăneană s-au prăbuşit elevii nu mai au posibilitatea să îmbine teoria cu practica, învaţă nişte lucruri teoretice care de multe ori nu sunt de nici un folos, rupte total de realitate. Ori acum au posibilitatea să pună în aplicare, să verifice la faţa locului suportul teoretic la nivel de studii”, a declarat
Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct. Şeful IŞJ a mai menţionat că este absolut sigur că printre vizitatorii care păşesc porţile Modern Calor se vor regăsi şi tineri care vor opta pentru un stagiu de practică în cadrul societăţii pe perioada verii. „
Considerând că se întâmplă ceva poate îi încurajăm să meargă şi înspre facultăţile tehnice, aşa cum am făcut eu pentru că acum toată lumea îşi caută administraţie publică, marketing sau mai ştiu eu ce, management. Cred că trebuie să îi reîntoarcem către partea tehnică pentru că asta înseamnă producţie, producţie înseamnă dezvoltare, dezvoltarea înseamnă plus valoare şi nu o să mai trebuiască să ajungem la nu ştiu ce taxe şi impozite pentru că şi aici se va produce plus valoare, energie electrică prin care CET –ul va câştiga bani”, a completat şi
primarul Cătălin Flutur.
Citeşte şi:
CET-ul minune vizitat de elevi şi primar-GALERIE FOTO