Un individ acuzat şi condamnat la închisoare pentru că ar fi omorât în bătaie un boschetar a fost săltat de oamenii legii chiar la ieşirea din ţară, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Respectivul, Constantin Herghiligiu, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Botoşani, se afla într-un autoturism Dacia şi a declarat că vroia să meargă la cumpărături, la Cernăuţi.
Potrivit Monitorului de Suceava, poliţiştii de frontieră l-au verificat în baza de date şi au constatat că pe numele botoşăneanului fusese emis din 5 octombrie 2010. un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Herghiligiu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că pe 19 septembrie 2008, împreună cu un alt tânăr, pe raza municipiului Botoşani, a sărit la bătaie la mai mulţi boschetari, unul dintre aceştia din urmă (Ioan Scutariu, 40 de ani) fiind lovit puternic de cei doi şi decedând a doua zi, ca urmare a multiplelor traumatisme suferite.
“Nu au avut nici un motiv”
„Nu au avut nici un motiv - nu erau beţi, nu au fost acostaţi, nu le-a spus nimeni nimic. Au susţinut că asta au simţit atunci - că trebuie să-i ia la bătaie (n.r.-pe boschetari)”, declara procurorul Alina Atomei, care a trimis dosarul în instanţă. Constantin Herghiligiu a fost preluat de un echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, de unde va fi trimis la un penitenciar din ţară, pentru executarea pedepsei.
Se scumpește apa la Botoșani: NOILE tarife anunțate de Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Doliu în biserică: Un preot din Botoșani a plecat la Domnul
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Se REIA o cursă de pe Aeroportul din Iași către o destinație așteptată
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile